Antena 3 CNN Externe Noi dovezi privind implicarea lui Vladimir Putin în alegerile din SUA

Noi dovezi privind implicarea lui Vladimir Putin în alegerile din SUA

1 minut de citit Publicat la 11:25 20 Apr 2017 Modificat la 11:25 20 Apr 2017
o_1be57ej3tcinc1rr1ovt51aga8.jpg
Foto: Agerpres

Un centru rus pentru studii strategice politice, controlat președintele Vladimir Putin, a redactat un plan pentru a înclina balanța în favoarea lui Donald Trump, la alegerile prezidențiale din 2016, care citează șapte oficiali americani, potrivit libertatea.ro.

Institutul Rus pentru Studii Strategice ar fi realizat două documente confidențiale care au stat la baza concluziilor prezentate de agenţiile de informaţii americane cu privire la efortul depus de partea rusă pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA.

Institutul Rus pentru Studii Strategice este condus de oficialii pensionaţi ai agenţiilor ruse de informaţii externe, care au fost numiţi direct de administraţia Putin.

Primul document conține o strategie realizată în iunie 2016, care a circulat în guvernul rus. Strategia recomanda lansarea unei campanii de propagandă pe reţelele sociale şi în publicaţiile globale susţinute de executivul rus pentru a convinge americanii să voteze un preşedinte care va adopta o retorică mai blândă vizavi de Rusia.

Al doilea document a fost realizat în octombrie şi distribuit într-un mod asemănător la Kremlin, avertizând că Hillary Clinton avea mari şanse pentru a câştiga cursa pentru Casa Albă. În acest sens, strategia argumentează că este mai bine ca ruşii să pună capăt unei campanii pro-Trump şi să intensifice mesajele despre fraudă electorală, tocmai pentru a submina încrederea în sistemul electoral din Statele Unite.

În acelaşi timp, ruşii s-au concentrat pe distrugerea reputaţiei lui Hillary Clinton. Aceste documente au stat la baza concluziei administraţiei Obama cu privire la campania de ”ştiri false” şi atacurile cibernetice orchestrate de Moscova.

Vladimir Putin a negat orice implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, iar Trump a susţinut că Rusia nu au avut niciun impact asupra rezultatelor.

 

 

×
x close