Ovidiu Datcu, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit spânzurat cu un cordon de barele ferestrei. Românul nu a ieşit la plimbarea obişnuită cu ceilalţi deţinuţi, şi a profitat de faptul că era singur în celulă pentru a-şi pune capăt zilelor. Aceasta este cea mai probabilă ipoteză, scrie publicaţia citată, deşi tânărul nu a lăsat vreun bilet prin care să-şi explice gestul.
Ovidiu Datcu a fost arestat în septembrie pentru posesie de droguri şi a fost condamnat la un an de închisoare. El urma să fie eliberat în iunie 2010 sau condiţionat în primăvară, ceea ce ridică unele semne de întrebare, deoarece era posibil să fie eliberat la începutul anului viitor.
Viceprocurorul Jean Coutton a stabilit că Datcu suferea din pricina singurătăţii. El nu cunoştea limba franceză şi nu a fost vizitat de nimeni de când a fost închis. Acelaşi Coutton a dispus şi efectuarea unei autopsii.
Antena3.ro