Câteva plaje de pe coasta mediteraneeană a Spaniei s-au trezit miercuri cu o insolită ninsoare, iar unele localităţi din provinciile Valencia şi Alicante (est) au înregistrat cele mai abundente ninsori din 1926 încoace, semnalează EFE, potrivit Agerpres.
Zăpada a condus la suspendarea cursurilor pentru 28.000 de copii din 14 municipii din Comunidad Valenciana.
Circulaţia a fost întreruptă pe unele şosele din nordul şi estul Spaniei, iar pe autostrada AP-7 s-a interzis circulaţia camioanelor şi autobuzelor, a informat miercuri Direcţia generală de trafic (DGT).
Murcia (sud-est), una dintre provinciile cu climă blândă şi mai puţine precipitaţii, are numeroase drumuri închise din cauza zăpezii.
În insulele Baleare, stratul de gheaţă format în timpul nopţii a provocat închiderea mai multor drumuri.
Meteorologii prevăd pentru joi înăsprirea condiţiilor meteorologice. În zone din interiorul provinciei Alicante şi din partea de nord a litoralului său, precum şi în sudul provinciei Valencia a fost instituit un cod roşu (risc extrem) de ninsori.
Valul de frig - cu temperaturi minime de până la minus 12 grade - care afectează Spania, cu excepţia insulelor Canare, a determinat activarea unor dispozitive şi protocoale privind îngrijirea şi protecţia celor mai vulnerabile persoane.