Membrii de top ai elitei politice din Nigeria vor ţine discuţii de urgenţă după ce s-a aflat că preşedintele Umaru Yar'Adua are ?creierul grav afectat" după un tratament medical în Arabia Saudită.
Umaru Yar'Adua nu a mai fost văzut de când a plecat în Arabia Saudită pentru un tratament la inimă, în urmă cu şapte săptămâni. Absenţa sa îndelungată a împins cel de-al doilea mare exportator de ţiţei din Africa în pragul celei mai grave crize constituţionale de la sfârşitul conducerii militare de 33 de ani, în 1999.
Populaţia, împărţită la egalitate între creştini şi musulmani, era revoltată că guvernul ascunde adevărata stare a preşedintelui.
Ziarul nigerian Next susţine că Yar'Adua are "creierul grav afectat şi nu mai poate recunoaşte pe nimeni, inclusiv soţia sa".
Oficialii guvernamentali au negat relatarea.
Cu toate acestea, surse britanice şi din Nigeria declarau pentru The Daily Telegraph că preşedintele ar putea fi în comă de două săptămâni şi chiar în "moarte clinică".
Liderii religioşi, politici şi din educaţie au anunţat un miting pentru marţi în capitala Abuja pentru a cere guvernului să pună capăt incertitudinii politice legată de preşedinte.
Antena3.ro