Antena 3 CNN Externe Nicolas Sarkozy, internat în spital

Nicolas Sarkozy, internat în spital

2 minute de citit Publicat la 23:25 26 Iul 2009 Modificat la 23:25 26 Iul 2009
Nicolas Sarkozy, internat în spital
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a fost internat duminică la spitalul Val-de-Grace din Paris, după ce a fost victima unei "sincope vagale", în timp ce făcea jogging la reşedinţa sa din apropiere de Versailles.

Sarkozy, în vârstă de 54 de ani, este supus unor examene medicale diverse, potrivit anturajului său, care consideră minoră sincopa suferită de preşedinte.

"În timp ce făcea sport, preşedintele Republicii a avut o stare de leşin. El a primit imediat îngrijiri de la medicul său. În prezent, el este suspus unor examinări suplimentare", a declarat într-o primă fază preşedinţia, într-un comunicat. "Alte informaţii vor fi comunicate ulterior", adaugă textul.

Potrivit unei surse din anturajul preşedintelui, soţia acestuia, Carla, "se află în prezent alături de el".

Starea de sănătate a preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy este bună, a anunţat duminică secretarul general a preşedinţiei.

Sarkozy "este bine" şi "vorbeşte normal cu personalul medical" de la spitalul unde a fost transferat, a declarat Claude Gueant, secretar general al preşedinţiei, la aproximativ trei ore de la anunţarea incidentului.

Nicolas Sarkozy va rămâne în spitalul Val-de-Grace din Paris până luni dimineaţă, a anunţat Palatul Elysee în cursul serii, adăugând că examenele clinice ale acestuia arată până în prezent rezultate "normale".

Sincopa vagală se manifestă printr-o scurtă pierdere a cunoştinţei din cauza activităţii intense a nervului vag, al cărui rol este de a încetini ritmul cardiac, potrivit unor surse medicale.

Sincopele vagale sunt deosebit de spectaculoase dar nu prezintă nici un pericol pentru viaţa pacientului şi nu necesită tratament specific, potrivit acestor surse.

O persoană care a cerut să i se respecte anonimatul şi care se plimba la castel în cursul după-amiezii, a povestit că a văzut din spate, între orele 13.00 şi 13.30 (14.00 şi 14.30 ora României), un bărbat care alerga pe aleea de la Lanterne. Potrivit acesteia, bărbatul era înconjurat de gărzi de corp şi părea obosit, iar ulterior l-a văzut leşinând.

Potrivit aceleiaşi surse, un elicopter a aterizat în jurul orei 13.40 (14.40 ora României), apoi a plecat. Un alt elicopter alb a sosit la scurt timp şi a plecat fără ca martorul ocular să poată vedea cine era la bordul acestuia.

Foarte sportiv, preşedintele Sarkozy practică în mod regulat jogging-ul sau mersul pe bicicletă. Acesta a mers miercuri la Turul Franţei, pentru a asista la finalul etapei de la Grand Bornand.

Potrivit unei surse apropiate guvernării, Sarkozy ar fi suferit sincopa către sfârşitul programului de jogging, scrie Mediafax.

Preşedinţia a publicat la 3 iulie ultimele analize medicale ale lui Sarkozy, care arătau că acesta a fost supus unor examinări cardio-vasculare şi sangvine, ale căror rezultate erau "normale".

În timpul campaniei prezidenţiale din 2007, Nicolas Sarkozy a promis să publice periodic buletinele de sănătate dacă va fi ales.

La cinci zile după ce a preluat funcţia, la 16 mai 2007, Palatul Elysee a publicat un scurt buletin de sănătate dând asigurări că preşedintele este apt să îşi exercite funcţia.

În ianuarie 2008, o carte dezvăluia că preşedintele a suferit cu două luni şi jumătate înainte o "intervenţie chirurgicală minoră" la gât, ţinută secretă. Palatul Elysee a confirmat o scurtă spitalizare pentru o "amigdalită".

Sănătatea preşedinţilor este un subiect sensibil în Franţa, în special de la cancerul cu care a fost depistat fostul preşedinte socialist Francois Mitterand (care a decedat în 1996), ascuns timp de mai mulţi ani.

Spitalul Val-de-Grace este o instituţie medicală militară din Paris. Aici a fost internat şi predecesorul lui Sarkozy, Jacques Chirac, după un accident vascular cerebral, în septembrie 2005.
Antena3.ro

×
Etichete: Carla Bruni
x close