Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a pledat pentru suspendarea actualului spaţiu Schengen şi crearea unei "mari zone economice franco-germane, coerentă şi stabilă, în inima zonei euro", într-un articol publicat, joi, de săptămânalul francez Le Point, scrie
AFP.
Acest articol a fost publicat, de asemenea, în cotidianul german Die Welt, au anunţat surse apropiate fostului preşedinte al Franţei.
Cu doar trei zile înaintea alegerilor europene, Sarkozy a apreciat că '"spaţiul Schengen I ar trebui să fie suspendat imediat şi să fie înlocuit printr-un Schengen II, la care statele membre nu ar putea adera, dacă nu adoptă în prealabil aceeaşi politică de imigrare".
Potrivit lui Sarkozy, cel puţin "jumătate dintre competenţele comunitare existente" ar trebui să fie eliminate.
"Marea zonă economică franco-germană ne-ar permite să ne apărăm mai bine interesele faţă de concurenţa germană, prin omiterea handicapurilor fiscale şi sociale", a afirmat el.
Referindu-se la politica migraţională a Uniunii Europene, fostul preşedinte a declarat că "suntem acum în faţa unui eşec fără drept de apel".
"Nu am vrut ca în Europa să aibă loc un dumping social şi migratoriu în detrimentul cvasi-sistematic al Franţei", a adăugat el.
"Dacă nu vom reacţiona rapid în anii următori, anume pactul nostru social va avea de suferit!", a afirmat Sarkozy.
În opinia fostului preşedinte francez, "o Europă a păcii nu este o formulă lipsită de conţinut, în contextul în care periferia Uniunii Europene este cuprinsă de flăcări"..