Preşedintele interimar al Venezuelei, Nicolas Maduro, i-a promis "loialitate până la moarte" preşedintelui-defunct Hugo Chavez, la sfârşitul funeraliilor de stat la care au asistat 32 de lideri străini şi milioane de oameni, informează
AFP.
Într-un discurs de o jumătate de oră, Maduro a promis să onoreze "testamentul moral" al fostului lider al stângii sud-americane decedat marţi de cancer, angajându-se să continue "lupta pentru ajutarea săracilor, pentru educaţie şi pentru o lume mai dreaptă".
"Lupta continuă! Trăiască Chavez! Mereu până la victorie, Comandante!", a spus Nicolas Maduro, în aplauzele mulţimii, în faţa sicriului lui Hugo Chavez.
Maduro urmează să depună jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte interimar în cursul serii.
Deputaţii Unităţii Democratice (MUD), principala coaliţie a opoziţiei din Venezuela, au anunţat vineri că nu vor asista la depunerea jurământului de către Nicolas Maduro pentru a deveni preşedinte interimar, considerând că este o "încălcare a Constituţiei".