Nicolas Maduro a fost reales duminică preşedinte al Venezuelei, informează Reuters, din sursă oficială. Procesul electoral a fost contestat atât în ţară, cât şi pe plan extern, transmit agenţiile de presă internaţionale.
Potrivit comisiei electorale naţionale, prezenţa la urne a fost de 46,1%, faţă de 80% la precedentele alegeri prezidenţiale, din 2015. De data aceasta, principalele forţe de opoziţie au făcut apel la boicot.
Datele oficiale anunţate de comisie arată că Maduro a obţinut 5,8 milioane de voturi, iar cel mai bine plasat adversar, Henri Falcon, 1,8 milioane; pe liste erau înscrişi aproximativ 20,5 milioane de alegători.
Atât Falcon, cât şi un alt candidat, pastorul Javier Bertucci, au afirmat că nu recunosc rezultatele, deoarece au avut loc numeroase nereguli. Printre altele, în apropierea unor secţii de votare au fost amplasate circa 13.000 de standuri pro-guvernamentale. Cu scopul de a creşte participarea la vot - şi implicit legitimitatea alegerii lui Maduro - multe secţii şi-au prelungit programul după ora oficială de închidere.
Preşedinta Consiliului Electoral Naţional, Tibisay Lucena, a susţinut că nu au existat decât reclamaţii sporadice privind unele nereguli, iar Maduro a declarat presei că autoritatea electorală a fost în măsură să ţină sub control astfel de incidente.
Nicolas Maduro a ajuns preşedinte în 2013, fără a fi ales, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste cunoscute sub numele de "chavism". A fost ales printr-un scrutin extraordinar în 2015, iar în urma scrutinului de duminică, va dispune de un nou mandat prezidenţial, de data aceasta de 6 ani, începând din ianuarie 2019.