Antena 3 CNN Externe Nicholas Kass, expert în politică externă, despre ce greşeli nu va mai face Donald Trump dacă va câştiga alegerile din SUA

Nicholas Kass, expert în politică externă, despre ce greşeli nu va mai face Donald Trump dacă va câştiga alegerile din SUA

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 00:20 06 Noi 2024 Modificat la 00:34 06 Noi 2024
Mihai Gâdea si nicholas kass (1)
Mihai Gâdea interviu cu Nicholas Kass, expert în politică externă, la Washington DC. Sursa foto: Antena 3 CNN

Nicholas Kass, expert în politică externă, cu o experiență notabilă acumulată ȋn diverse poziţii ocupate în cadrul Guvernului Statelor Unite ale Americii, a explicat, marţi, într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea pentru Antena 3 CNN din Washington, DC, cum va fi relaţia României cu SUA după alegerile prezidențiale. Potrivit acestuia, Donald Trump va câştiga categoric competiția cu Kamala Harris. Mai mult, el a explicat şi ce greşeli nu va mai face Trump dacă revine la Casa Albă, dar şi cum vor evolua relațiile cu  Europa.  

„Va fi o luptă strânsă. Un rezultat de asemenea foarte apropiat. Ce e mai important, astăzi, din câte vedem, pare că ce se întâmplă cu economia, cu inflația și situația de la graniță înclină către Donald Trump. Dacă vedem ce s-a întâmplat în Ucraina toate aceste rezultate evident că au efecte. Însă, pe fundal, avem o competiție acerbă între democrați şi republicani cu privire la viitor", a spus Nicholas Kass, expert în politică externă 

Impactul alegerilor din SUA  în relațiile cu România

În continuare, el a explicat cum va fi relaţia României şi Europei cu SUA dacă Trump revine la Casa Albă, dar şi ce greşeli nu va mai face republicanul, mai ales în legătură cu personalul. 

„Cred că relațiile bilaterale dintre România şi SUA vor rămâne puternice pentru că sunt puternice indiferent cine câştigă. Posibil să fie niște poveri suplimentare, mai ales cele aplicate statelor membre din Uniunea Europeană, dar mă aștept să existe mai degrabă continuitate în schimbare.

Referitor la Europa cred că se va solicita reciprocitate, mai bune acorduri comerciale și consider că dacă va reveni (n.r Donald Trump), va trage foarte mult pentru acordurile comerciale și asta se axează pe comerț şi să schimbe un pic termenii. Dar, clar, relația trebuie să rămână pentru că înțelege asta din punct de vedere strategic. Eu cred că înțelege.

Ce greşeli nu va mai repeta Donald Trump dacă se va întoarce la Casa Albă

„Una dintre marile probleme când a venit la Washington prima dată a fost că nu și-a cunoscut personalul și, de fapt, a adus cu el niște oameni de care n-a fost mulțumit. Ori acea experiență l-a învățat foarte multe lucruri și a spus acest lucru și mai ales către sfârșitul mandatului s-a înconjurat de oamenii potriviți.

Ori asta anticipez să facă, să vină cu o echipă care să fie foarte importantă  în ceea ce privește prioritățile în Statele Unite și cu siguranță se vor axa pe chestiunile care sunt importante. Și asta va fi marea diferență. De la început, clar se va înconjura de oameni de mai bună calitate.

Dacă e o victorie categorică vom ști în seara asta. Dar o victorie categorică o poate avea doar Donald Trump",  a spus Nicholas Kass, expert în politică externă. 

 

×
TOP articole
x close