Reacţia românilor la demisia lui Arafat din Ministerul Sănătăţii nu a fost una întâlnită în mod obişnuit de plecarea unui oficial. Motivul plecării sale a fost de altfel public şi urât, se arată în articolul care aminteşte şi de intervenţia telefonică a preşedintelui Traian Băsescu la un post de televiziune pentru a-l critica pe Arafat.
Arafat a devenit cetăţean român în 1998 iar faptul că era un imigrant care lucra pentru o ţară adoptivă şi nu pentru ţara sa natală a adus şi mai mult sens sacrificiului său. „Nimeni nu este profet în ţara sa, în casa sa”, se arată în articol.
La 14 ani, tânărul Raed Arafat mergea cu pompierii la intervenţii de urgenţă, unde îi învăţa pe aceştia tehnici citite din manualul său de prim-ajutor. La 15 ani începuse să lucreze ca voluntar la spitalul din Nablus, Cisiordania.
Arafat a fost acceptat la o universitate din Statele Unite. Dacă nu ar fi intervenit părinţii săi, viitorul lui ar fi fost diferit, într-o ţară în care i-ar fi putut folosi talentele dar care, cu siguranţă, nu avea atâta nevoie de ele ca România. Părinţii săi se temeau că, dacă va studia în America, va rămâne acolo definitiv, aşa că nu i-au spus despre scrisoarea de acceptare la universitate.
A plecat la 17 ani în România: „Dacă regimul nu s-ar fi schimbat, nu aş fi rămas” a precizat doctorul. El a studiat la Cluj şi s-a specializat în anestezie şi terapie intensivă la Târgu Mureş. La scurt timp după căderea comunismului, doctorul a mers la Regensburg, în Germania, pentru a cumpăra un vehicul de urgenţă la mâna a doua, pe care l-a condus până în România.
