Quest are 46 de ani şi a fost reţinut vineri noapte în South Park, New York. Avea în buzunarul pantalonilor o pungă de plastic ce conţinea droguri. În primă instanţă, Richard Quest a declarat că este vorba despre o pungă cu bomboane mentolate. În faţa judecătorului însă, jurnalistul a fost de acord să urmeze şedinţe de consiliere vreme de şase luni, pentru a scăpa de închisoare.
Richard Quest este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti ai postului american de televiziune CNN. Jurnalistul a fost şi în România în aprilie anul trecut, când a participat ca voluntar, la construirea unei case pentru o familie din Cluj. El are şi o bogată activitate în calitate de corespondent special pentru CNN. A acoperit subiecte de maximă importanţă cum ar fi războiul din Irak, moartea liderului palestinian Yasser Arafat sau înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea.
Antena 3