Indicele de calitate a aerului (AQI) a intrat în categoria "severă" în mai multe părți ale orașului indian New Delhi.
În fiecare iarnă se formează un smog deasupra orașului Delhi, deoarece aerul rece și greu reține praful din construcții, emisiile vehiculelor și fumul provenit de la arderea miriștilor din statele vecine, ceea ce provoacă o creștere a bolilor respiratorii în rândul celor 20 de milioane de locuitori ai orașului, scrie Reuters.
Vineri, locuitorii s-au plâns de iritații la ochi și mâncărimi la gât, aerul devenind de un gri dens, în timp ce indicele AQI se situa în jurul valorii de 480 în unele stații de monitorizare din oraș.
Un AQI de 0-50 este considerat bun, în timp ce orice valoare cuprinsă între 400-500 afectează persoanele sănătoase și reprezintă un pericol pentru cele cu boli existente.
Citeşte şi: India a depășit China, devenind cea mai populată țară din lume. Ce arată previziunile ONU