Antena 3 CNN Externe Femeia care pretinde că a inspirat personajul Martha din Baby Reindeer cere 170 de milioane de dolari de la Netflix

Femeia care pretinde că a inspirat personajul Martha din Baby Reindeer cere 170 de milioane de dolari de la Netflix

Fiona Harvey acuză compania de defăimare, neglijență și încălcarea vieții private

Richard Gadd
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Iun 2024   •   11:10

Această femeie din Scoția a dat în judecată Netflix și pretinde că personajul Martha din drama de succes Baby Reindeer ar fi bazat pe propria sa existență, însă cu denaturarea gravă a faptelor, relatează BBC.

În documentele depuse, joi, la un tribunal din California, femeia mai acuză faptul că Netflix ar fi spus despre ea "minciuni sfruntate" care au ajuns la peste 50 de milioane de telespectatori din întreaga lume.

Potrivit dosarului înaintat instanței de judecată, Fiona Harvey solicită daune de peste 170 de milioane de dolari după ce Netflix ar fi prezentat-o în mod fals drept  "o infractoare condamnată care a stat la închisoare pentru hărțuire".

În Baby Reindeer, Martha este o hărțuitoare condamnată, care este arestată după ce Gadd, comediantul din serial, o denunță la poliție.

Într-un episod, protagonistul seriei este agresat sexual de Martha, interpretată de actrița Jessica Gunning (foto principală și mini-galerie).

Netflix susține că povestea din Baby Reindeer se bazează pe fapte reale

Pe genericul de final al Baby Reindeer se precizează că producția "se bazează pe evenimente reale, însă anumite nume, incidente, locații și dialoguri au fost modificate în scopuri dramatice".

Luna trecută, directorul executiv al Netflix, Benjamin King, a declarat că serialul este "o poveste adevărată despre abuzul îngrozitor pe care scriitorul și protagonistul Richard Gadd l-a suferit din partea unei hărțuitoare condamnate".

De cealaltă parte, acțiunea depusă la tribunal de "Martha" insistă că "Netflix nu a investigat niciodată dacă Fiona Harvey a fost condamnată penal și dacă relația dintre Harvey și Gadd a existat și care a fost natura ei".

În plus, Netflix nu s-a ostenit "să verifice dacă alte fapte prezentate în serial, inclusiv agresiunea sexuală asupra lui Gadd, sunt adevărare", susține acuzarea în acest caz.

"Martha" din viața reală susține că a primit amenințări cu moartea după difuzarea serialului

Richard Roth, avocatul care o reprezintă pe Fiona Harvey, a declarat pentru BBC News că are "dovezi incontestabile" potrivit cărora clienta sa nu a fost niciodată condamnată pentru o infracțiune.

Harvey, care locuiește în Marea Britanie, s-a declarat sigură că va câștiga procesul.

Ea mai spune că, de la lansarea serialului, în luna aprilie, a primit numeroase amenințări cu moartea.

Într-un interviu acordat luna trecută lui Piers Morgan de la postul britanic ITV, Fiona Harvey a confirmat că l-a cunoscut pe Gadd în perioada în care acesta lucra la un bar din Londra.

Ea a negat însă că ar fi acționat precum personajul Martha, care, în serial, trimite comediantului 41.000 de e-mailuri și îi lasă acestuia 350 de ore de mesaje vocale.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close