Într-un discurs pasionat și combativ, Benjamin Netanyahu a cerut miercuri Statelor Unite și Israelului să „rămână unite" în fața amenințării reprezentate de Hamas și Iran, apărând cu fermitate războiul din Fâșia Gaza și criticând vehement pe cei care se opun acestuia, conform AFP.
Premierul israelian a declarat în fața unui Congres american divizat că „victoria" Israelului va fi și victoria Statelor Unite, după mai mult de nouă luni de război în Fâșia Gaza.
„Pentru ca forţele civilizaţiei să triumfe, America şi Israelul trebuie să rămână unite", a spus el din Camera Reprezentanţilor, în aplauzele furtunoase ale congresmenilor republicani.
„În Orientul Mijlociu, axa teroristă a Iranului pune la încercare Statele Unite, Israelul şi prietenii noştri arabi. Aceasta nu este o ciocnire a civilizaţiilor, ci o ciocnire între barbarie şi civilizaţie", a adăugat Netanyahu.
Liderul israelian de dreapta a fost ovaționat de zeci de ori de către republicani, în timp ce peste 60 de deputați democrați, inclusiv fosta președintă Nancy Pelosi, au boicotat discursul său. Aceștia au criticat modul în care a gestionat războiul, care a dus la zeci de mii de morți palestinieni - 39.145 conform ultimelor cifre ale Ministerului Sănătății din guvernul Hamas - și a creat o catastrofă umanitară.
Afară, mii de protestatari s-au adunat în fața Capitoliului pentru a-și exprima nemulțumirea față de vizita lui Netanyahu, pe care l-au numit „criminal de război" pe mai multe pancarte. Un drapel american cu stele și dungi a fost ars.
„Am un mesaj pentru aceşti protestatari: (...) aţi devenit oficial idioţii utili ai Iranului", a declarat Netanyahu în faţa Congresului.
El a îndemnat SUA să continue să furnizeze Israelului ajutor militar pentru a „accelera sfârşitul războiului". Washingtonul a suspendat o foarte mică parte a ajutorului său - bombe de un anumit calibru - fără a-şi opri sprijinul.
„Duşmanii noştri sunt duşmanii voştri şi victoria noastră va fi victoria voastră", a declarat Benjamin Netanyahu într-un moment în care unii îl suspectează că întârzie să încheie o încetare a focului sub presiunea membrilor de extremă dreapta ai guvernului său. El a afirmat că ţara sa va face „tot ce este necesar" pentru a „restabili securitatea" la frontiera sa de nord cu Libanul.
De asemenea, el s-a declarat „convins" că eforturile de eliberare a ostaticilor din Gaza ar putea fi „încununate de succes". Aceste cuvinte au fost calificate drept o „minciună totală" de către Hamas câteva ore mai târziu, care a declarat că Benjamin Netanyahu este „singurul care zădărniceşte toate eforturile de a pune capăt războiului şi de a ajunge la un acord pentru eliberarea prizonierilor".
Netanyahu s-a adresat Congresului pentru a patra oară, un record pentru un lider străin, onoare de obicei rezervată celor aflați în vizite de stat. Joi, el se va întâlni cu președintele Biden, cu care are o relație complicată. Vicepreședinta Kamala Harris, actualmente candidat democrat la Casa Albă, a invocat o călătorie programată pentru a-și justifica absența, dar se va întâlni separat cu Netanyahu.
Vineri, Netanyahu se va deplasa în Florida, la invitația lui Donald Trump, căruia i-a mulțumit pe larg în discursul său. Cei doi susțin că au o relație excelentă.
Vizita premierului israelian, sosit luni la Washington, agită scena politică din SUA pe fondul retragerii lui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă. Statele Unite sunt principalul aliat și susținător militar al Israelului, dar în ultimele luni, administrația Biden a fost deranjată de consecințele răspunsului Israelului la atacul Hamas din 7 octombrie, insistând asupra protecției civililor și a accesului ajutorului umanitar.
Netanyahu a vorbit, de asemenea, despre perioada postbelică din Gaza, afirmând că Israelul nu doreşte să „reocupe" teritoriul palestinian. El a pledat pentru „demilitarizarea şi de-radicalizarea" Fâşiei Gaza, cu sprijinul unei „administraţii civile conduse de palestinieni care nu caută să distrugă Israelul".
Dar „în viitorul apropiat, va trebui să menţinem un control de securitate preponderent pentru a preveni reizbucnirea violenţei şi pentru a ne asigura că Gaza nu va mai constitui niciodată o ameninţare pentru Israel".
Nu a rostit niciun cuvânt despre un stat palestinian, căruia i se opune vehement. Pe această temă, prăpastia dintre Washington şi Israel rămâne imensă.