Prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar fi acceptat "în principiu" propunerea de încetare a focului cu gruparea Hezbollah în Liban, prezentată de SUA, după ce a avut duminică seara consultări la nivel înalt cu oficiali ai guvernului său, potrivit unor scurgeri de informaţii către principalele mass-media israeliene.
Deşi guvernul israelian a acceptat "în principiu" proiectul american, propunerea nu este încă definitivă şi mai rămân de rezolvat multe probleme, potrivit oficialilor israelieni şi americani citaţi de televiziunea publică Kan şi de ziarele Haaretz şi Ynet.
Ynet a mai scris că răspunsul a fost deja comunicat Libanului, scrie Agerpres.
Propunerea include trei etape
Cele trei etape sunt: un armistiţiu urmat de retragerea forţelor Hezbollah la nord de râul Litani, o retragere completă a trupelor israeliene din sudul Libanului şi negocieri între Israel şi Liban privind demarcarea graniţei, care este în prezent o linie de demarcaţie stabilită de ONU după războiul din 2006.
Un organism internaţional condus de SUA va supraveghea respectarea încetării focului, conform propunerii, deşi Israelul speră să primească o scrisoare de la Washington prin care să confirme dreptul de a acţiona militar dacă Hezbollah încalcă termenii acordului şi dacă forţele internaţionale sau cele din Liban nu acţionează.
Armata libaneză va prelua controlul zonei de frontieră şi va împiedica revenirea Hezbollah.
Potrivit presei israeliene, premierul Netanyahu şi cercul său apropiat de colaboratori studiază cum să promoveze acordul în faţa publicului israelian, cu mesajul că nu este un compromis, ci ceva benefic pentru Israel. Cu toate acestea, un sondaj recent al Canalului 12 a constatat că 64% dintre israelieni sunt în favoarea unui armistiţiu în Liban.
Mediatorul administraţiei Biden între Israel şi Liban, Amos Hochstein, a fost în Israel la sfârşitul acestei săptămâni, după ce a vizitat anterior Beirutul, pentru a promova încetarea focului.
Emisarul american, care a reuşit să ajungă la un acord încă din 2022 între Israel, pe când în fruntea guvernului se afla Yair Lapid, şi Liban pentru demarcarea graniţei sale maritime şi distribuirea exploatării zăcămintelor de gaze, a avertizat partea israeliană că aceasta este ultima şansă pentru un acord supervizat de SUA.
Dacă nu acceptă, Israelul va trebui să aştepte eforturile următoarei administraţii, a preşedintelui Trump, potrivit presei israeliene. Channel 12 a mai relatat că fostul ambasador al SUA în Israel, Dan Shapiro, va călători luni în Israel pentru a finaliza ultimele detalii.
În paralel cu impulsul final pentru acord, Hezbollah şi-a intensificat duminică atacurile împotriva Israelului, trăgând peste 250 de proiectile, inclusiv rachete şi drone, nu numai în nord, ci şi în centrul ţării, unde sirenele au sunat în mod repetat toată ziua şi mai multe persoane au fost rănite.
Presa israeliană mai subliniază că răspunsul Hezbollah era unul aşteptat de Israel, în contextul în care cele două părţi se apropie de finalizarea unui pact, ca o modalitate de a demonstra că are încă capacitatea de a ataca.
În acest weekend, Israelul şi-a intensificat atacurile frecvente asupra Dahye, suburbia din sudul capitalei Beirut, controlată de Hezbollah. A lansat însă şi o bombă puternică împotriva unei clădiri din centrul oraşului, care a provocat cel puţin 11 morţi. Israelul doreşte, la rândul său, să profite pentru a deteriora cât mai multe capacităţi ale Hezbollahului înainte de a se ajunge la un acord.