
Veteranul artist rock Neil Young se teme că i se va interzice accesul în SUA după turneul său european din acest an, pe seama criticilor pe care le-a formulat la adresa președintelui Donald Trump, scrie The Guardian.
Muzicianul în vârstă de 79 de ani și-a împărtășit aceste temeri pe site-ul său și a făcut trimitere la recentul val de rețineri și deportări inițiat de actuala administrație americană în legătură cu mai multe persoane care doreau să intre în țară.
Reținerile și deportările au fost motivate de autorități prin existența unor probleme vagi sau nespecificate având legătură cu viza de intrare. Presa internațională a arătat însă că unii dintre cei afectați sunt, de fapt, persoane care au criticat administrația Trump fie public, fie în mesaje pe telefon, accesare de ofițerii de imigrări.
"Dacă mă duc să cânt în Europa și dacă vorbesc despre Donald J. Trump, s-ar putea să fiu unul dintre cărora li se interzice intrarea în America sau care sunt închiși într-o celulă și dorm pe ciment. Asta se întâmplă tot timpul acum. Țările au noi sfaturi pentru cei care se duc în America", a scris Young.
El va concerta în Europa pentru prima oară în ultimii șase ani. Concertele sunt planificate în iunie și iulie, iar ipotetica revenire în SUA ar urma să se producă în august.
Neil Young l-a dat în judecată pe Trump pentru a-l opri să-i folosească muzica în scop electoral
"Dacă mă întorc din Europa și mi se interzice intrarea în SUA, unde am, de asemenea, spectacole programate, cei care și-au cumpărat bilet nu vor putea veni la concertele mele. Așa este, oameni buni. Dacă spuneți ceva rău despre Trump sau despre administrația sa, s-ar putea să vi se interzică să mai intrați în SUA, dacă sunteți canadieni. Dacă sunteți cu dublă cetățenie, ca mine, cine știe? Vom afla asta cu toții, împreună", a avertizat Neil Young.
Artistul are la activ o lungă serie de proteste împotriva lui Trump. În 2015, el a anunțat că republicanul, care candida pentru primul mandat prezidențial, "nu a fost autorizat" să folosească piesa lui Young, "Rockin' In the Free World".
Ulterior, rockerul a intentat un proces pentru a-l împiedica pe Trump să îi folosească muzica.
Piesa respectivă, lansată în 1989 și devenită hit internațional, vorbește despre sărăcie, eșec și alienare în "țara tuturor posibilităților", SUA.
"Imaginează-ți cum e să auzi Rockin' in the Free World după ce vorbește acest președinte (...) Nu de asta am scris-o", spunea el la momentul respectiv.
Neil Young despre Donald Trump: "O rușine pentru țara mea"
Young a devenit cetățean american în 2020, în timpul primului mandat al lui Trump.
Ulterior, el a redactat o scrisoare deschisă în care îl numea pe republican "o rușine pentru țara mea".
Marți, Young a punctat pe site-ul său controversele legate de degradarea libertăților cetățenești în cel de-al doilea mandat al lui Trump.
"Dacă faptul că eu cred că Donald Trump este cel mai rău președinte din istoria marii noastre țări m-ar putea opri să mă întorc, ce spune asta despre libertate (în SUA)? .... Vă amintiți de libertatea de exprimare? O țară indivizibilă, cu libertate pentru toți. Vă amintiți asta? Eu îmi amintesc", a scris artistul.
În ultimele săptămâni, trupa punk Subs din Marea Britanie și un om de știință francez au fost reținuți și li s-a refuzat intrarea în SUA. Atât muzicienii britanici, cât și savantul francez și-au exprimat anterior criticile la adresa administrației Trump.
În contextul în care mai unii cetățeni ai lor au fost reținuți timp de săptămâni și chiar plasați în detenție, mai multe țări europene și-au actualizat recomandările privind călătoriile în SUA.
Danemarca și Finlanda au îndemnat la "prudență" în cazul persoanelor transsexuale și non-binare, Germania a reamintit faptul că o viză nu garantează intrarea în SUA, iar Regatul Unit și-a avertizat cetățenii în legătură cu riscul de a fi reținuți sau arestați la intrarea în Statele Unite.