Negocierile care urmau să producă cel puțin un armistițiu parțial în Ucraina pare că s-au blocat din nou după o serie de discuții pe temă și după ce cei trei șefi de stat implicați – Vladimir Putin, Volodimir Zelenski și Donald Trump – au avut mai multe discuții în contradictoriu. La acest moment, pare că trei elemente-cheie împiedică orice fel de negociere substanțială pe tema încheierii războiului din Ucraina – (1) dorința Kremlinului de obține recunoașterea raptului său teritorial, (2) presupusa dispută între Donald Trump și Vladimir Putin, în condițiile în care președintele american s-ar fi „supărat rău” pe șeful de la Kremlin și (3) acordul pentru minerale Ucraina-SUA, care rămâne principala sursă de tensiuni între guvernele de la Washington și Kiev.
Donald Trump a promis, dinainte să fie ales, în noiembrie, că va încheia războiul din Ucraina „într-o zi”. Bineînțeles, faptul că aceasta era o promisiune goală era evident și că un conflict atât de complex era imposibil nu doar de soluționat într-o zi, ci chiar în luni de zile.
În acest moment, ne aflăm deja la peste trei ani de război deschis și violent între armatele ucraineană și rusă, iar ostilitățile nu par că se reduc, ci chiar se accentuează constant.
Nici rușii, nici ucrainenii nu sunt încă dispuși să renunțe la liniile lor roșii. Poziția apărătorilor ucraineni a rămas intransigentă, în ciuda presiunilor americanilor și în ciuda conflictului deschis pe care Volodimir Zelenski l-a avut, recent, cu Donald Trump.
După fiasco-ul discuției în contradictoriu de la Casa Albă dintre Donald Trump și JD Vance pe de-o parte și Volodimir Zelenski de cealalta, a părut că relațiile SUA-Ucraina se îndreaptă spre o prăbușire istorică și fără precedent, însă Zelenski a cedat în încercarea de a-l împăciui măcar pentru moment pe președintele american.
Zelenski i-a făcut pe plac lui Trump, acesta din urmă fiind ultra-determinat să negocieze cu rușii, iar administrația de la Kiev a hotărât că nu are niciun sens să mai explice administrației americane de ce astfel de negocieri sunt în zadar. Astfel, Kievul a sperat că americanii vor vedea ei înșiși cât de problematice sunt negocierile cu Kremlinul, un actor care pur și simplu nu-și respectă aproape niciodată cuvântul dat.
Vladimir Putin a vorbit la telefon, apoi, cu Donald Trump, și i-a promis acestuia un număr de lucruri – că Rusia chiar își dorește pacea și chiar că armata invadatoare e dispusă să pună în aplicare „imediat” un armistițiu pe loviturile împotriva infrastructurii energetice critice. Așa-zisa încetare a focului a fost încălcată din prima secundă de ruși, care în aceeași zi au bombardat zone civile din mai multe orașe ucrainene, au împânzit cerul ucrainean cu drone și au acționat împotriva centralei atomice de la Zaporojie.
Kremlinul cere imperativ recunoașterea raptului său teritorial
La fel ca toate incarnațiile sale precedente (fie că vorbim de Uniunea Sovietică, de Imperiul Rus sau de diversele țarate rusești sau moscovite), statul rus nu e niciodată dispus să renunțe la teritoriile furate de la vecini.
În trecut, Uniunea Sovietică nu s-a putut niciodată resemna cu pierderea teritoriilor din timpul Imperiului Rus – Basarabia, estul Poloniei, Finlanda și țările baltice au rămas în vizorul rușilor sovietici care nu au cedat până când nu le-au re-anexat la imperiu într-o formă sau alta. Singura care a supraviețuit, cel puțin într-o formă limitată a fost Finlanda.
La fel, Imperiul Rus a avut întotdeauna proiectul său imperial de a ajunge la „mările calde” și de a cuceri Constantinopolul.
În plus, acestea au fost suplimentate de proiectul imperial de a controla gurile Dunării – realizat în 1812 prin anexarea teritoriului moldovean dintre Prut și Nistru, proiect afectat strategic după Războiul Crimeii (1853-1856) și retrocedarea forțată a celor trei județe moldovene, Cahul Bolgrad și Izmail, către principatul moldovean.
Rusia a reobținut, însă, ce și-a dorit în 1878, când și-a forțat aliatul, România, să facă un schimb de teritorii la finalului războiului ruso-turc (Războiul de Independență al României) – Cahul Bolgrad și Ismail au revenit la Rusia, în schimbul obținerii de către România a Dobrogei otomane.
Toate aceste exemple sunt menite să ilustreze faptul că Rusia e pur și simplu incapabilă să renunțe la rapturile teritoriale pe care le comite – regimul de la Kremlin, rămâne, astfel, ultra-intransigent în ce privește teritoriile ucrainene ocupate – Crimeea (2014) și Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson (2022).
Putin, dar și diverșii săi acoliți care ocupă principalele funcții de demnitate publică în Rusia - Peskov, Lavrov, Riabkov, Zaharova sau alți diplomați din delegația rusă – au respins constant ideea că Rusia ar putea vreodată să negocieze o retragere din aceste teritorii furate.
Inclusiv voci anonime din spatele cortinei de la Kremlin spun că o astfel de retragere ar însemna o înfrângere categorică pe care Putin și regimul său nu ar putea-o accepta niciodată.
Ce înseamna asta pentru Donald Trump, însă? Dacă până acum președintele american a părut dispus să le ofere rușilor orice în schimbul păcii, în ultima vreme, Trump a părut că încearcă o strategie diferită cu Putin.
La rândul său, nici Donald Trump nu vrea să iasă „învins” de Putin din toată situația, astfel că negocierile par că se vor lovi, dacă nu au făcut-o deja, de zid.
Totuși, rușii încă au o formă de inițiativă în negocieri – știu că americanii își doresc încheierea războiului cât mai repede și știu că Ucraina are probleme militare care nu pot fi rezolvate decât printr-un ajutor mai intens al coaliției occidentale. Fără SUA, acest ajutor va fi foarte greu de obținut.
În plus, stilul de negociere pare foarte bine calibrat pentru Donald Trump – rușii mențin un ton conciliant, încearcă să pară rezonabili și doritori de pace. În același timp, continuă să manipuleze situația din umbră, acționând prin război hibrid pentru a decredibiliza guvernul de la Kiev, pentru a manipula opinia publică americană dar și pe Trump însuși.
De cealaltă parte a conflictului, pe front, rușii continuă atacurile sălbatice împotriva ucrainenilor și încearcă să ocupe cât mai mult teritoriu cu putință pentru a se afla într-o poziție de forță la negocieri.
Pierderea recentă a unei părți mari a teritoriului din Kursk de către ucraineni a însemnat un eșec important pentru armata ucraineană, care spera să folosească acel teritoriu ca piesă de schimb. Rușii au avut o inițiativă similară proprie – atacă în Sumî și Harkov, ocupă teritoriu acolo pentru a-l putea folosi, apoi, ca piesă de schimb în negocieri.
Cum și de ce s-a „supărat” Donald Trump pe Vladimir Putin
Președintele american s-a declarat „furios”, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Vladimir Putin. Motivul supărării – Putin a spus că Zelenski nu este un președinte legitim și că Ucraina ar trebui guvernată de o „administrație temporară de tranziție” sub egida ONU care să organizeze alegeri.
După aceste eventuale alegeri, noul guvern ucrainean ar urma să negocieze direct încheierea războiului cu statul agresor.
Este evidentă această veche strategie a Kremlinului, care a jucat constant această carte cu administrația americană – scopul este decredibilizarea guvernului ucrainean în fața publicului și administrației americane, profitând și de ceea ce pare a fi o antipatie personală pe care Trump o are față de Zelenski.
În plus, este și scopul principal al regimului de la Kremlin – distrugerea completă și totală a actualului stat ucrainean și înlocuirea lui cu un stat-client mult mai serviabil, un vasal obedient al Rusiei.
Kremlinul e conștient că negocierile de pace nu vor fi deloc ușoare cu Zelenski, cu atât mai mult dacă acesta reușește să organizeze alegeri și să câștige un nou mandat cu un scor copleșitor.
Din acest motiv, și răspunsul Kremlinului față de dorința recentă a lui Zelenski de a organiza alegeri în vară a fost aproape inexistent. În culise, însă, această posibilitate îi irită groaznic pe ruși, care nu vor sub nicio formă să discute cu un Zelenski relegitimat și mai puternic ca niciodată, din punctul de vedere al mandatului său.
Trump s-a arătat iritat de această zicere a șefului de la Kremlin nu pentru că aceasta ar fi fost o insultă pentru Zelenski, pe care el însuși l-a numit „dictator fără alegeri”, atunci când era în conflict cu el, ci pentru că asta ar însemna lungirea și mai mult a negocierilor, pe care Trump le vrea închise cât mai repede.
„Am fost foarte supărat, furios, atunci când Putin a început să critice credibilitatea lui Zelenski pentru că nu așa mergem în direcția potrivită, înțelegeți?”, a declarat Trump într-un interviu cu gazda emisiunii „Meet the Press”, Kristen Welker.
„Dacă vom avea o nouă conducere (la Kiev – n. red.) înseamnă că nu vom avea un acord pentru multă vreme, nu-i așa?”, a spus Trump.
Președintele american a amenințat Rusia, apoi, spunând că dacă nu se ajunge la un acord, e pregătit să impună „tarife secundare”.
„Dacă Rusia și cu mine nu ajungem la un acord pentru a opri vărsarea de sânge în Ucraina, și dacă cred că e vina Rusiei – ar putea să nu fie – dar dacă cred că e vina Rusiei, atunci o să impun tarife secundare pe petrol, pe tot petrolul care iese din Rusia”.
E greu de crezut că „tarifele secundare” și această nouă amenințare ar avea vreun efect asupra Rusiei putiniste, care de ani de zile e lovită de unele dintre cele mai dure sancțiuni economice, și reușește, totuși, să le ocolească suficient cât economia sa să nu fie schilodită irecuperabil.
Această „revoltă” a lui Trump față de Putin s-a temperat rapid, chiar din această săptămână, după ce Putin i-a promis că vor vorbi din nou la telefon.
Președintele american a declarat, marți, că crede că Putin „se va ridica la înălțimea a ceea ce mi-a promis”.
Acordul pentru minerale
Dorința lui Donald Trump de a recupera de la Ucraina miliardele oferite ca ajutor militar și umanitar, necesare pentru ca aceasta să se apere în fața invadatorilor ruși, pare să fie și ea un obstacol major în calea obținerii unui acord de pace.
Discuțiile îndelungi și negocierile pe tema mineralelor pe care SUA vrea să le obțină de la Ucraina au „gripat”, practic, relațiile SUA-Ucraina de mai multe luni.
Dacă Zelenski s-a arătat dispus, inițial, să semneze acordul într-o formă specifică propusă de administrația Trump, acum, ucrainenii sunt mult mai reticenți.
Guvernul ucrainean acuză că americanii „tot schimbă” termenii acordului, trimit și retrimit noi drafturi, unele dintre ele care includ chiar termeni discutați și respinși anterior de ambele părți.
În plus, Zelenski și guvernul său vorbesc de posibilitatea ca acest acord pentru minerale să reprezinte o problemă în calea aderării viitoare a țării la Uniunea Europeană.
Zelenski spune că acest acord nu va fi semnat „sub nicio formă” dacă el va pune în pericol aspirațiile europene ale Ucrainei.
La rândul său, Trump îl acuză pe președintele ucraineană că încearcă „să se fofileze” pentru a nu mai semna acordul, și îl amenință cu „probleme mari de tot” dacă acest lucru se va întâmpla.
Negocierile de pace rămân în impas
În ciuda dorinței sale de a rezolva rapid criza ruso-ucraineană, Donald Trump începe să vadă că o situație atât de complexă nu se poate rezolva cu instrumente folosite deobicei pentru „deal-uri” de afaceri.
Susținerea lui Donald Trump din întâlnirea de la Casa Albă, spusă în fața lui Zelenski în timpul episodului conflictual de luna trecută, conform căreia „nu putem face afaceri așa” este cât se poate de adevărată, dar nu din motivele pe care le crede președintele american.
Relațiile internaționale nu sunt și nu vor fi un „business”, iar Kremlinul, deși dorește o tranzacție pe lucruri care nu-i aparțin – teritoriile ucrainene – nu va juca niciodată după regulile impuse de administrația americană.
Până acum, din aceste negocieri blocate, guvernul SUA pare că a obținut un singur lucru notabil – sub presiunea uriașă a administrației Trump, ucrainenii au acceptat să înceapă formula de negocieri de pace de la Riad.
În ce privește armistițiul, Rusia continuă să spună că îl dorește, însă vine cu condiții inacceptabile pentru implementarea lui – ridicarea sancțiunilor. Dacă Marco Rubio era pregătit să ofere Moscovei această concesie, europenii au reacționat imediat negativ.
În continuare, e greu de prezis cum se vor debloca aceste negocieri și, dacă rușii chiar sunt interesați de pace în vreun fel, cum vor putea fi ei convinși să accepte armistițiul fără concesii umilitoare pentru Occident.
După armistițiu, ar trebui să înceapă drumul cel mai greu – cel al negocierilor de pace propriu-zise, iar întrebarea rămâne – cât de mult va fi dispus Trump să-i dea lui Putin pentru a-și îndeplini promisiunea din campanie – pacea în Ucraina – și, în final, cât de mult vor fi dispuși ucrainenii să accepte.
Dacă un lucru e clar, însă, e acela că obiectivul rușilor va fi același – o Ucraină slabă, vasalizată și dezmembrată, iar dacă vor reuși să obțină așa ceva la negocierile de pace, lumea va fi un loc mult mai periculos, mai ales în poziția în care se află România.
