Antena 3 CNN Externe "Need for speed" în varianta arabă. Un participant la curse auto ilegale a fost condamnat la DECAPITARE!

"Need for speed" în varianta arabă. Un participant la curse auto ilegale a fost condamnat la DECAPITARE!

1 minut de citit Publicat la 14:24 29 Iun 2012 Modificat la 14:24 29 Iun 2012
"Need for speed" în varianta arabă. Un participant la curse auto ilegale a fost condamnat la DECAPITARE!
Foto: YouTube
Un bărbat din Arabia Saudită a fost condamnat la moarte prin decapitare, după ce a ucis doi oameni, într-o cursă ilegală de maşini, relatează Al Watan, o publicaţie din Kuweit.

Şoferul a pierdut controlul volanului în timpul unui drifting şi a intrat în plin, în specatatorii de pe marginea drumului. El a părăsit locul accidentului dar poliţia a reuşit să-l prindă mai târziu.

Bărbatul s-a prezentat sub numele de "Mutannish", ceea ce în arabă înseamnă "Ignorantul", şi era cunoscut de poliţişti ca fiind unul dintre organizatorii acestor curse, pe care localnicii le denumesc "Hagwalah".

"Hagwalah" sunt foarte populare în rândul tinerilor saudiţi, cu puţine opţiuni de distracţie în regatul ultraconservator, unde nici măcar cinematografe nu există.

În 2005, un ofiţer de marină militară, care a ucis trei oameni într-un accident similar, a fost condamnat la moarte, dar apoi pedeapsa i s-a redus la 3000 de lovituri de bici şi 20 de ani de închisoare.
Deocamdata nu s-a stabilit o dată exactă pentru execuţia lui Mutannish.


În clipurile postate pe internet, se observă mulţi oameni care se strâng să ia parte la aceste curse interzise. Cele mai multe dintre maşini nu sunt modificate, iar uneori cursele se mută pe şosele aglomerate, unde teribiliştii şoferi pun în pericol viaţa lor şi a celorlalţi.

În materialul de mai jos este prezentată o astfel de cursă, din luna mai, atunci când poliţiştii au intervenit în forţă pentru a restabili ordinea.



×
x close