Potrivit Moscovei, navele sunt angrenate în exerciții militare, în timp ce NATO desfășoară, la rândul său, manevre în aceeași zonă, relatează presa internațională.
"În cadrul exercițiilor, grupuri navale tactice ale Flotei ruse la Marea Baltică şi-au părăsit bazele şi au ocupat poziții în zone specifice", a anunțat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
Sursa citată arată că aproximativ 60 de nave și 40 de avioane şi elicoptere participă la aceste operațiuni, care se derulează, de asemenea, pe uscat, în centre de antrenament ale exclavei ruse Kaliningrad.
NATO desfășoară manevrele "Baltops 22" în Marea Baltică
Exercițiile ruse intervin în timp ce NATO desfășoară, de duminică, manevre navale anuale de anvergură în Marea Baltică, denumite "Baltops 22" (foto-galerie).
Acestea ar urma să dureze până pe 17 iunie.
Intensa activitate militară se adaugă puternicelor tensiuni între Moscova şi țările din Occident, după declanșarea, la sfârșitul lunii februarie, a unei invazii militare ruse în Ucraina.
Marea Baltică se află în centrul atenției internaționale de luna trecută, odată cu oficializarea candidaturilor Suediei și Finlandei la NATO, organizație pe care Moscova o consideră ostilă intereselor sale.
O decizie de aderare, căreia i se opune pentru moment de Turcia, ar face din Marea Baltică "un lac al NATO", în condițiile în care celelalte țări riverane, exceptând Rusia, fac deja parte din acest bloc.
Semn al creșterii interesului pentru această regiune, șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, s-a deplasat sâmbătă la Stockholm la bordul USS Kearsarge, un puternic port-elicopter conceput pentru a desfășura forțe pe maluri inamice.
Foto: Nava port-elicopter Kearsarge
Foto-galerie: imagini din timpul manevrelor NATO Baltops 22