Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina, potrivit Sky News.
A fost primul comentariu al șefului NATO după declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron.
Președintele Franței a spus că nu poate fi exclusă trimiterea de trupe occidentale pe frontul din Ucraina. Macron a mai spus că în prezent nu există un consens între aliați în această problemă.
Citește și
Orice propunere de a trimite militari NATO în Ucraina are nevoie de aprobarea tuturor membrilor alianței. Lideri din Suedia, Slovacia, Polonia și Cehia au anunțat marți că nu intenționează să trimită trupe în conflict.