Țările membre ale NATO au stabilit să finanțeze un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de euro, anul viitor, relatează Agerpres.
Presa internațională citează în acest sens doi diplomați occidentali.
Decizia vine cu o săptămână înainte ca liderii alianței să se reunească într-un summit la Washington, cu ocazia marcării a 75 de ani de la crearea NATO.
Jens Stoltenberg, secretarul general al organizației, aflat la final de mandat, le-a cerut statelor membre să se angajeze la menținerea ajutorului militar pentru Ucraina la nivelul atins după invazia Rusiei, în februarie 2022.
Este vorba despre o sumă de circa 40 de miliarde de euro pe an.
Chiar dacă statele membre nu au susținut inițial cererea lui Stoltenberg pentru un astfel de angajament multianual, pactul conține o prevedere de reevaluare a contribuțiilor aliate la viitoarele summit-uri NATO, potrivit unei surse diplomatice.
Statele membre vor încerca să îndeplinească acest angajament prin contribuții proporționale, conform acordului convenit.
Aliații au hotărât, de asemenea, să pregătească două rapoarte în anul următor, pentru a stabili ce anume furnizează fiecare țară Ucrainei.
Preparative pentru momentul în care Donald Trump ar putea prelua președinția SUA
În luna iunie, aliații au decis ca NATO să-și asume un rol mai important în coordonarea livrărilor de arme către Ucraina, preluând de la SUA sarcina de a asigura acest proces.
Decizia ține cont de posibilitatea ca republicanul Donald Trump, cunoscut pentru atitudinea sceptică față de NATO, să obțină un al doilea mandat de președinte al SUA.
După invazia Rusiei în 2022, Statele Unite format așa-numitul grup Ramstein (după numele bazei militare din Germania, n.r.) care numără în prezent circa 50 de națiuni și care se întâlnește în mod regulat pentru a corela cererile de arme ale Kievului cu promisiunile donatorilor.
Potrivit aliaților, Grupul Ramstein îşi va continua existența ca forum politic condus de SUA, în timp ce NATO va prelua coordonarea livrărilor de arme și instruirea trupelor ucrainene.
Pe lângă abordarea precaută față de o a doua președinție a lui Trump, demersul conferă NATO un rol mai direct în războiul purtat de Rusia în Ucraina, fără ca blocul nord-atlantic să se angajeze cu propriile forţe.
Diplomații recunosc însă că o astfel de mișcare este una cu efect limitat, întrucât SUA reprezintă forța dominantă a NATO şi furnizează majoritatea armamentului Ucrainei.
Practic, dacă Washingtonul va dori să reducă ajutorul acordat Kievului, va putea face, oricum, acest lucru, remarcă presa internațională.
Unii aliați vor ca la Washington să se stabilească faptul că drumul Ucrainei spre NATO este "ireversibil"
În această perioadă premergătoare summit-ului de la Washington, aliații sunt încă în dezacord dacă este oportun să întărească sau nu formularea NATO privind viitoarea aderare a Ucrainei la alianță.
Poziția oficială a organizației transatlantice este că Ucraina va adera la un moment dat, dar nu cât timp este în război.
"Viitorul Ucrainei este în NATO", au declarat liderii alianței la summitul de la Vilnius, de anul trecut.
Unii membri doresc însă ca această formulare să fie întărită, iar la evenimentul de la Washington să declare că drumul Ucrainei către aderare este "ireversibil".