Evoluție vine după ce Serbia a trimis blindate în apropiere de fosta sa provincie, arată France Presse, citată de Agerpres
Comunitatea internațională, cu Uniunea Europeană în frunte, a lansat un apel la detensionare şi dialog în fața perspectivei unei noi crize între Kosovo şi Serbia.
Serbia nu a recunoscut niciodată independență autoproclamata în 2008 a acestui teritoriu locuit în majoritate de etnici albanezi.
Relațiile deja dificile între cei doi vecini s-au complicat şi mai mult cu o săptămână în urmă, când guvernul din Kosovo a trimis unități speciale de poliție în nord, unde trăiește o populație formată majoritar din etnici sârbi care nu recunosc puterea de la Pristina.
La rândul său, Belgradul a acuzat Pristina de "provocare" și a ridicat nivelul de alertă al armatei sale în zona de frontieră.
Potrivit unui corespondent AFP în zonă, Serbia a desfășurat luni patru vehicule blindate la 2 km de un post de frontieră, în timp ce avioanele sale de vânătoare au survolat o zonă din apropierea graniței, pentru prima oară după războiul sângeros din perioada 1998-1999 între forțele sârbe şi separatiștii albanezi.
Luni, situația la frontiera dintre Serbia şi Kosovo era calmă, în pofida ultimelor mișcări militare, notează AFP.
De ce au trimis autoritățile din Kosovo poliția specială în zonele populate de sârbi
Unități speciale de poliție au fost desfășurate în nordul Kosovo, pentru a supraveghea felul în care se aplică decizia guvernamentală referitoare la înmatricularea vehiculelor (foto galerie).
Este vorba de obligativitatea ca vehiculele sârbe să afișeze numere de înmatriculare kosovare la intrarea în Kosovo.
Pristina invocă o măsură de "reciprocitate" și amintește că vehiculele înmatriculate în Kosovo sunt obligate de ani de zile să afișeze plăcuțe temporare de înmatriculare sârbe pentru a intra în Serbia.
Decizia luată în Kosovo i-a înfuriat pe sârbi, care protestează în fiecare zi, blocând cu camioane drumurile care duc spre cele două puncte de trecere a frontierei în nord, Jarinje şi Brnjak.
Două birouri de înmatriculare a vehiculelor kosovare au fost vizate de atacuri în weekend, iar premierul kosovar Albin Kurti a acuzat Serbia că vrea să provoace un conflict.
Trupele NATO, prezente în Kosovo de la sfârșitul războiului
Din 1999, când o campanie de bombardamente NATO a pus capăt conflictului, Kosovo se află sub protecția internațională a KFOR.
Această forță a NATO a anunțat luni, într-un comunicat, că a decis să crească numărul şi durata patrulărilor de rutină de-a lungul Kosovo, inclusiv în nord, reamintind că misiunea sa este de a asigura securitatea şi libertatea de mișcare.
De mai multe zile, elicopterele KFOR survolează cu regularitate regiunea de frontieră.
Premierul albanez Edi Rama, aflat în vizită în Kosovo, a calificat acțiunile Belgradului drept "manevre militare teatrale", declarându-se convins că dialogul este singura soluție.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată săptămâna aceasta în Balcani iar Bruxelles-ul a invitat luni părțile la dialog.