Oponenţii ideii susţin că astfel de declaraţii alimentează violenţe şi lansează o idee periculoasă pentru societate.
„Vrem ca imigranţii să părăsească Germania. Mai întâi cei ilegali şi pe urmă restul”, a declarat Uwe Meenen, de la Partidul Naţional Democrat.
Partidul se bucură de susţinere din partea extremiştilor germani. Dar oponenţii susţin că aceştia promovează ura.
„Ce au realizat, de fapt, este blocarea imigranţilor în anumite părţi din Germania de Est. Nu din motive economice – pur şi simplu imigranţii nu mai au loc, sunt ameninţaţi încontinuu”, a explicat Anetta Kahane, reprezentant al unei organizaţii anti-rasistă.