Antena 3 CNN Externe Oamenii ar putea locui pe Lună, în acest deceniu | Predicţiile unui oficial NASA

Oamenii ar putea locui pe Lună, în acest deceniu | Predicţiile unui oficial NASA

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 21:22 19 Noi 2022 Modificat la 21:22 19 Noi 2022
BeFunky-collage - 2022-11-19T212322.841
Oamenii ar putea locui pe Lună, în acest deceniu | Predicţiile unui oficial NASA Sursa foto: Pexels

Howard Hu a declarat că vor fi necesare habitate pentru a sprijini misiunile științifice.

El a declarat că lansarea de miercuri a rachetei Artemis, care transportă capsula Orion, a fost o "zi istorică pentru zborurile spațiale umane".

Orion se află în prezent la aproximativ 134.000 km de Lună.

Racheta Artemis a decolat de la Centrul Spațial Kennedy, ca parte a misiunii NASA de a duce astronauții înapoi pe satelitul Pământului.

În vârful rachetei se află capsula Orion care, pentru această primă misiune, nu are echipaj, dar este echipată cu manechine care vor înregistra impactul zborului asupra corpului uman.

Zborul de miercuri a urmat după două încercări anterioare de lansare, în august și septembrie, care au fost anulate din cauza unor probleme tehnice.

Hu a explicat că, dacă actualul zbor Artemis va avea succes, atunci următorul va fi cu echipaj, urmat de un al treilea în care astronauții vor asoliza pe Lună pentru prima dată de la Apollo 17, în urmă cu 50 de ani, în decembrie 1972.

Misiunea actuală se desfășoară bine, a declarat el pentru BBC, toate sistemele funcționând, iar echipa de misiune se pregătește pentru următoarea aprindere a motoarelor Orion luni la prânz, pentru a plasa nava spațială pe o orbită îndepărtată de Lună.

Una dintre cele mai critice faze ale misiunii Artemis I este aducerea în siguranță a modulului Orion înapoi pe Pământ. Acesta va reintra în atmosfera planetei la 38.000 km/h, adică de 32 de ori viteza sunetului, iar scutul de pe partea inferioară va fi supus unor temperaturi care se apropie de 3.000de grade Celsius, notează Mediafax. 

Odată ce siguranța componentelor și sistemelor Artemis va fi testată și dovedită, Hu a declarat că planul este ca oamenii să trăiască pe Lună "în acest deceniu".

El a adăugat că o mare parte din motivul întoarcerii pe Lună este acela de a descoperi dacă există apă la polul sudic al satelitului, deoarece aceasta ar putea fi transformată pentru a furniza combustibil pentru navele care merg mai departe în spațiu - spre Marte, de exemplu.

"Vom trimite oameni pe suparafața Lunii, care vor trăi pe această acolo și vor face ceretări științifice", a spus Hu.

"Va fi într-adevăr foarte important pentru noi să aflăm cum este dincolo de orbita Pământului și apoi să facem un pas mare când vom merge pe Marte. Iar misiunile Artemis ne permit să avem o platformă sustenabilă și un sistem de transport care ne permite să învățăm cum să operăm în acel mediu spațial îndepărtat".

Capsula Orion trebuie să se întoarcă pe Pământ pe 11 decembrie.

×
Etichete: nasa
x close