Dezastrul din Myanmar poate lua
proporţii gigantice datorită lipsei de cooperare a juntei militare
care conduce această ţară. Presa din întreaga lume afirmă
că numărul morţilor ar putea ajunge la 500.000 datorită bolilor
şi foametei, în condiţiile în care autorităţile de la
Rangoon continuă să pună piedici în faţa operaţiunilor de
salvare organizate de ţări ca SUA, India sau Grecia.
Potrivit unor surse, 200.000 de
persoane au murit deja sau sunt în stare foarte gravă. Printre
persoanele date dispărute se numără şi 17 cetăţeni britanici,
oameni de afaceri şi turişti, dezvăluie cotidianul britanic The
Sun. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost, mâncare
sau apă, iar ajutoarele care au fost deja trimise către Myanmar
întârzie să ajungă în zonele afectate, din cauza
temerilor juntei militare că prezenţa străinilor ar putea să
producă instabilitate politică.
Într-un comunicat dat de
ministerul de externe birmanez se specifică faptul că Birmania
acceptă ajutoare în bani sau bunuri, însă este
reticentă la prezenţa echipelor de salvare şi a presei străine pe
teritoriul ţării. Acelaşi comunicat susţine că forţele armate
birmaneze se străduiesc să distribuie ajutoarele pe cont propriu,
fără ajutor străin. Experţii ONU sunt însă de părere că
Myanmarul nu deţine logistica necesară pentru a face faţă unui
astfel de dezastru şi că ar fi mai înţelept să accepte
ajutorul extern. De altfel, din cele 80 de elicoptere militare
birmaneze, autorităţile folosesc pentru distribuirea ajutoarelor
numai patru.
„O mare parte din tragedie va fi un
dezastru provocat de mâna omului, cauzat de regimul militar”,
a declarat Nyo Ohn Myint, membru al partidului de opoziţie din exil
Liga Naţională pentru Democraţie. „Cadavrele trebuie adunate şi
arse cât mai curând, altfel bolile vor provoca mai multe
victime. Dar Guvernul nu a organizat nimic iar cei 400.000 de
militari nu fac nimic, în timp ce ajutoarele se strâng”,
a adăugat acesta.
Cel puţin 40 de experţi ONU aşteaptă
la Bangok vizele de intrare în Birmania şi două avioane
militare care transportau ajutoare au fost întoarse din drum.
Antena3.ro