O parte din muniţia folosită de teroriştii Statului Islamic este fabricată în România. Anunţul a fost făcut de Institutul de analize Conflict Armament Research.
După ce au analizat un eşantion de peste 1700 de cartuşe folosite de jihadişti în Irak şi Siria, specialiştii au descoperit că 77 dintre ele au fost fabricate în România.
Potrivit studiului, militanţii Statului Islamic folosesc muniţie fabricată în 21 de ţări, printre care şi România. Cea mai mare parte, peste 20%, a fost fabricată în SUA.
Armamentul pare să fi fost dobândit din stocuri capturate sau abandonate de serviciile de securitate irakiene, arată raportul specialiştilor.