Summitul liderilor europeni a încins spiritele între Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Francois Hollande, preşedintele francez. Deşi cei doi politicieni au colaborat îndeaproape în ultimile luni, acum, camerele de filmat i-au surprins în timp ce aveau o conversaţie în contradictoriu chiar în cadrul summitului.
Înainte de începerea reuniunii, Francois Hollande a declarat că a cerut Berlinului să renunţe la opoziţia faţă de deciziile luate în iunie de liderii din Zona Euro.
Aceasta este prima oară când motorul franco-german, care susţine economia europeană, pare să aibă probleme.