Antena 3 CNN Externe Motivul surprinzător pentru care mai mulți colindători au fost arestați

Motivul surprinzător pentru care mai mulți colindători au fost arestați

<1 minut de citit Publicat la 22:49 16 Dec 2017 Modificat la 22:49 16 Dec 2017
Motivul surprinzător pentru care mai mulți colindători au fost arestați
Foto: pixabay.com

Mai mulți colindători au fost arestați și mașina le-a fost incendiată în India, după ce au fost acuzați că au încercat să convertească un bărbat la creștinism.

Poliția a declarat că 32 de creștini au fost reținuți în statul central indian Madhya Pradesh. Iar atunci când un grup de preoți s-au dus la secția de poliție pentru a întreba despre cei reținuți, mașina lor parcată a fost incendiată, de membrii unui grup hindus extremist, a declarat Theodore Mascarenhas, secretar general al Episcopilor Catolici din India.

Mascarenhas a spus că cei 32 de catolici, inclusiv doi preoți, au fost reținuți în timp ce „cântau colinde de Crăciun”. „Acuzația de convertire pentru care preoții și seminariștii au fost reținuți este frivol și ridicol”, a spus acesta.

Și cei opt preoți care s-au dus la secția de poliție pentru a vedea ce se întâmplă cu grupul reținut au fost luați în custodie.

În cele din urmă toți cei 40 de creștini au fost eliberați, dar nimeni nu a fost arestat în cazul incendierii mașinii, potrivit libertatea.ro.

×
x close