"Rusia nu are nimic de-a face cu mutarea lui Snowden, el şi-a ales singur ruta de călătorie şi destinaţia şi nu a trecut niciodată graniţa cu Rusia", a spus Lavrov, interpelat de RT, după o întălnire oficială cu omologul său algerian.
Conform relatărilor Reuters, surse sigure susţin că Snowden a ajuns în Aeroportul Sheremetevo, duminică, cu bilet valid pentru Havana, în ziua de luni, pe care însă nu l-a folosit. Conform autorităţilor vamale ruse, fostul colaborator NSA nu putea trece frontiera, deoarece nu avea o viză valabilă emisă de Moscova.
"Din acest motiv, considerăm toate tentativele de a acuza Rusia pentru încălcarea legilor americane şi conspiraţii împotriva intereselor SUA, drept nefondate şi inacceptabile", a subliniat Lavrov, adăugând că oficialii de la Kremlin nu vor tolera astfel de ameninţări.
Declaraţia şefului diplomaţiei ruse vine ca răspuns la retorica Statelor Unite, care ameninţa Moscova cu "consecinţe", dacă Kremlinul nu va respecta ordinul de extrădare solicitat în cazul lui Edward Snowden. Acesta a fost pus sub acuzare, în Statele Unite, de înaltă trădare şi acţiuni de spionaj.
"Aşteptăm ca guvernul rus să găsească toate opţiunile valabile pentru extrădarea domnului Snowden în SUA, acesta urmând să răspundă în faţa justiţiei pentru faptele de care este acuzat", a spus, duminică, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, Caitlin Hayden.