Antena 3 CNN Externe Moscova spune că atrocitățile de la Bucha au fost făcute sub steag fals, pentru a discredita Rusia

Moscova spune că atrocitățile de la Bucha au fost făcute sub steag fals, pentru a discredita Rusia

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 12:13 05 Apr 2022 Modificat la 12:13 05 Apr 2022
Vyacheslav Volodin
Moscova spune că atrocitățile de la Bucha au fost făcute sub steag fals, pentru a discredita Rusia Sursa foto: Hepta.ro

Purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat, Vyacheslav Volodin, a declarat că situația din orașul ucrainean Bucha a fost rezultatul unei operațiuni sub steag fals, pentru a discredita Rusia și a justifica sancțiunile occidentale, iar o investigație autentică a ceea ce s-a întâmplat nu este un lucru dorit de țările occidentale.

”Singurul obiectiv este discreditarea Rusiei, justificarea sancțiunilor, aprovizionarea cu arme și alte acțiuni neprietenoase, precum și exacerbarea și mai mult a situației din Ucraina”, a susținut Volodin.

Potrivit acestuia,”o anchetă nu este de nici un folos țărilor NATO, din moment ce autorii au fost deja găsiți”.

"Nu există fapte, doar minciuni. Presa ucraineană a fost nevoită să șteargă probele foto postate de ei, din moment ce informația nu este confirmată. Dar nimănui nu-i mai pasă de toate acestea. Au fost făcute acuzații", a conchis Volodin, care nu a oferit nicio probă pentru a-și susține afirmațiilt.

Nu este singurul care a reacționat. Unul dintre cei mai apropiați aliați ai șefului de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat marți că acuzațiile conform cărora forțele ruse au executat civili în Bucha ar fi produse false ale propagandei ucrainene și occidentale.

Doar că cei doi nu s-au pus de acord. Primul susține că atrocitățile sunt reale, dar că nu au fost comise de ruși, iar al doilea spune că faptele care au îngrozit o lume întreagă nu s-au întâmplat, de fapt.

”Sunt falsuri care s-au maturizat în imaginația cinică a propagandei ucrainene”, a declarat Dmitri Medvedev, care a ocupat funcția de președinte din 2008 până în 2012 și acum este secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei.

”Au fost inventate pentru sume mari de bani”, a spus el, care, la fel ca și în primul caz, nu a dovedit în niciun fel că afirmațiile sale au vreo bază.

×
x close