Cel puțin 28 de persoane au fost ucise și alte 60 au fost rănite astăzi, într-o coliziune între mai multe vehicule în Guvernoratul Beheira, Egipt. Ulterior, numărul de persoane care şi-au pierdut viaţa s-a ridicat la 35, potrivit informaţiilor oferite de presa de stat.
Coliziunea s-a produs între mai multe vehicule la 132 de kilometri de capitala Cairo, a anunțat presa de stat, citată de Reuters.
O scurgere de ulei de la o mașină a provocat coliziunea, unele vehicule luând foc, conform ziarului de stat Al-Ahram, care citează surse din poliție.
Pe imaginile publicate de Al-Ahram se pot observa cum numeroase maşini, aflate pe şosea, au ars complet.
الصحة: الدفع بـ 20 سيارة إسعاف إلى موقع حادث تصادم في طريق «القاهرة - الإسكندرية» الصحراويhttps://t.co/R1RCh2mSzV pic.twitter.com/GbpC4Xg04w
— الأهرام AlAhram (@AlAhram) October 28, 2023