În timpul unor săpături arheologice sub Catedrala Notre Dame a fost descoperită o comoară extraordinară: statui, sculpturi, morminte și piese dintr-un paravan original datând din secolul al XIII-lea. Descoperirea a inclus mai multe morminte antice din Evul Mediu și un sarcofag de plumb în formă de corp, îngropat în inima monumentului devastat de foc, sub podea.
Experții francezi au descris descoperirea drept ”extraordinară și emoționantă”: ”am descoperit toate aceste bogății la doar 10-15 cm sub plăcile de podea. A fost complet neașteptat. Au fost piese excepționale care documentau istoria monumentului”, a spus Christophe Besnier, cel care a condus echipa științifică, potrivit The Guardian.
”A fost un moment emoționant. Dintr-o dată am avut câteva sute de piese, de la fragmente mici la blocuri mari, inclusiv mâini, picioare, fețe sculptate, decorațiuni arhitecturale și plante. Unele dintre piese erau încă colorate.”
Descoperirea a fost dezvăluită de institutul național de arheologie din Franța, Inrap, joi. O echipă de la institut a fost chemată să efectueze o ”săpătură preventivă” sub o secțiune a podelei catedralei, înainte ca o schelă de 100 de metri înălțime de 600 de tone să fie construită pentru a reconstrui turla monumentului.
Una dintre cele mai extraordinare piese a fost o sculptură intactă a capului unui om, despre care se crede că este o reprezentare a lui Isus, sculptată în piatră.
Experții sunt de părere că sarcofagul de plumb poate conține cadavrul unui înalt funcționar al bisericii, care ar putea data din secolul al XIV-lea. O cameră endoscopică introdusă în sicriu a scos la iveală rămășițe de plante sub capul defunctului, alături de păr și fragmente de pânză.
Dominique Garcia, președintele Inrap, a declarat că vor fi efectuate examinări suplimentare, inclusiv teste ADN. ”Un sarcofag care conține un corp uman nu este un obiect arheologic. Acestea sunt rămășițe umane și, în timp ce examinăm sarcofagul și analizăm corpul și alte obiecte din interior, trebuie să facem acest lucru cu respect”, a adăugat acesta.
El a spus că nu a fost luată nicio decizie cu privire la locul unde va fi reîngropat cadavrul odată ce testele au fost finalizate: ”este prea devreme să spun acest lucru. Este posibil să fie reîngropat undeva în catedrală.”
Restaurarea Catedralei Notre Dame
Echipa Inrap a primit un interval de timp strict și doar o zonă specifică în care să efectueze excavația. După ce incendiul a străbătut catedrala veche de 850 de ani, unul dintre cele mai simbolice și mai vizitate monumente din Paris, în aprilie 2019, aproape distrugând întregul edificiu, președintele Emmanuel Macron s-a angajat să o reconstruiască și să fie deschisă pentru public în cinci ani.
În septembrie anul trecut, generalul Jean-Louis Georgelin, desemnat să supravegheze lucrările, a declarat că siguranța structurii catedralei a fost restabilită, ceea ce înseamnă că ar putea începe restaurarea și reconstrucția secțiunilor distruse de incendiu. El a spus că catedrala va fi deschisă pentru populație, așa cum s-a promis, în 2024.