Soldații se plâng că au degerat pentru că au dormit în frig, că nu au echipament de protecție şi că ofițerilor nu le pasă de ei. Iar trupurile camarazilor căzuți în luptă nu pot fi repatriate pentru că nu există transport.
- Alo.
- Salutări, Viktorovici!
- Hai să îți spun pe scurt. Totul e aiurea, îmi cer scuze pentru limbaj. Dar dacă e să fiu sincer... Trebuie să îți spun că 50% din soldații noștri suferă de degerături la picioare. Nici nu au reușit să transporte de aici Cargo 200. Le-au purtat pe lângă noi timp de 5 zile.
- Da, îmi dau seama.
- Am ajuns aici și era ger. Mă așteptam să avem patru corturi M-30 și, când colo, ne-am trezit că aveam doar unul. Nu ne-au dat nici sobe să ne încălzim. Totul e dincolo de orice imaginație, pe scurt. Și am aflat că până și singurul cort existent nu era pentru noi. Așa că am săpat niște tranșee și ne-am adăpostit acolo.
- Așadar, ești lângă Nykolaev?
- Da.
- Unde sunt ofițerii voștri? Cine vă conduce?
- Aici? Ryazanţev este comandantul. L-am văzut o singură dată de când am sosit aici și știi ce ne-a spus? Sosisem de patru zile și știi ce a spus? Asculta: "Nu este niciun secret că această operațiune se va încheia în câteva ore". Și acele "câteva ore" nu se mai termină! Băieții care nu aveau plăci la vestele antiglonţ, ci doar stratul de kevlar, s-au dus la el și i-au spus: "Tovarășe general, uitați ce veste antiglonţ avem". Iar el a răspuns: "Fiți tari, băiete". Și s-a îndepărtat apoi.
- Idiot afurisit!
- Omul îi spune că nu are nici măcar vestă antiglonţ, iar el spune "Fii tare, băiete". Nu e nicio mirare. Îți spun, nici în Cecenia nu a fost atât de rău. Este inimaginabil. Crede-mă, am fost bombardați de un avion de-al nostru. Da, e ceva obișnuit. Da, la fel de obișnuit ca "bună dimineața". Nu știu ce să spun, ăsta e un circ, nu o "operațiune militară".
