Fostul militar US Air Force Sean Smith, ofiţer înzestrat cu comunicaţiile la consulat, se juca un joc online când bărbaţi înarmaţi au început protestul în faţa reprezentanţei americane faţă de un film ofensator la adresa Islamului, conform acestora.
Sean Smith, care folosea pseudonimul "Vile Rat", vorbea cu un alt jucător şi a răspuns la un mesaj precedent: "Dacă nu mor în această seară. Am văzut unul dintre poliţiştii care păzesc locul făcând poze".
"El era conectat pe serviciul pe mesagerie când s-au produs evenimentele", a povestit unul dintre prietenii săi jucători care foloseşte pseudonimul "The Mittani".
Acesta din urmă a adăugat că Sean Smith a scris apoi "Focuri de armă!" înainte de a se deconecta. Apoi nu a mai revenit niciodată online.
Acest jucător a declarat că Sean Smith era "prietenul (său) de şase ani, atât în viaţa reală cât şi pe Internet" şi unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai reţelei online Eve.
Potrivit celor spuse de secretarul de Stat Hillary Clinton, Sean Smith a petrecut zece ani în cadrul Departamentului de Stat. El se afla în Libia pentru o misiune de scurtă durată.
Patru americani, printre care şi ambasadorul în Libia Chris Stevens, au fost ucişi în acest atac împotriva consulatului de la Benghazi.
Citeşte şi:
Barack Obama condamnă vehement uciderea ambasadorului american din Libia
Hillary Clinton denunţă un "atentat" comis de către un "mic grup barbar"