O clădire abandonată din Bulgaria, care se află în vârful unui munte, arată ca un OZN uriaş, scrie
Daily Mail. Construcţia a fost sediul Partidului Comunist din Bulgaria, timp de opt ani, până la căderea regimului, iar acum este într-un stadiu avansat de degradare.
Mulţi oameni sunt de părere că, dacă ar fi renovată, ciudata clădire ar putea atrage zeci de mii de turişti occidentali. Totuşi, guvernul bulgar nu dispune de suficiente fonduri pentru a acoperi reparaţiile, estimate la peste 14 milioane de euro.
În cei peste 20 de ani de la căderea regimului, o mare parte din acoperişul clădiri a fost furată, statuia fostului dictator Todor Zhikov a fost distrusă, iar cele ale lui Marx, Engels şi Lenin au fost şi ele vandalizate.
În luna noiembrie a anului 2011, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a transferat clădirea în administrarea partidului socialist, care a securizat intrările, pentru ca nimeni să nu încalce proprietatea.