"El se consideră responsabil din punct de vedere penal şi, prin urmare, este dezamăgit de plasarea forţată într-o instituţie psihiatrică ce decurge din concluziile cu privire la iresponsabilitatea sa penală", a declarat avocatul agresorului, Geir Lippestad.
O expertiză psihiatrică oficială a arătat, anul trecut, că Breivik este psihotic, ceea ce în principiu exclude o condamnare la închisoare, Parchetul a declarat că, pentru moment intenţionează să ceară internarea lui Behring Breivik, cu excepţia situaţiei în care ar apărea elemente noi.
"Ar trebui lucruri cu adevărat foarte semnificative" pentru ca, la încheierea procesului, rechizitoriul să privilegieze o pedeapsă cu închisoare în faţa îngrijirilor psihiatrice", a declarat Inga Bejer Engh, unul dintre cei doi procurori care se ocupă de acest caz.
Anders Breivik face în prezent obiectul unei a doua expertize psihiatice după ce doi primi experţi mandataţi de tribunalul din Oslo au conchis că este psihotic, bolnav de "schizofrenie paranoidă" şi, prin urmare, nu are responsabilitate penală.
Rezultatele expertizei sunt aşteptate la 10 aprilie, cu câteva zile înainte de deschiderea procesului, la 16 aprilie.
În luna iuliea anului 2011, deghizat în poliţist, Behring Breivik a tras timp de oră într-o tabără care reunea tineri laburişti pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo, după ce a detonat o bombă în apropierea sediului Guvernului norvegian.