Trei oameni au fost ucişi de un atacator înarmat, care şi-a luat apoi viaţa, când a crezut că a fost prins de poliţişti. Incidentele au avut loc în statul american California.
Atacurile au început într-o comunitate din Orange County numită De La Ranch. Bărbatul a împuşcat şi a ucis o femeie, spre care a tras de mai multe ori.
A urmat apoi o cursă contracronometru. Suspectul a fugit de la locul crimei şi s-a îndreptat spre cel mai apropiat oraş. Pe drum, însă, a tras la întâmplare mai multe focuri de armă, din maşină. Poliţiştii au început să primească telefoane disperate despre atacuri, comise de un bărbat tânăr, care avea în jur de 20 de ani, susţin martorii.
În goana sa pe autostradă, bărbatul a ucis o a treia persoană şi a rănit grav un bărbat. Poliţiştii l-au ajuns din urmă pe suspect, abia după câteva ore bune, din cauza faptului că acesta se deplasa rapid, dintr-un oraş într-altul şi se debarasa de maşinile furate, atunci când acestea rămâneau fără benzină. Până la urmă, poliţiştii i-au prins urma.
Aceste incidente vin în contextul dezbaterilor aprinse din State cu privire la înăspirea legii de control a armelor, izbucnite în urma masacrului celor 20 de copii şi şase adulţi de la o şcoală primară din Connecticut din luna decembrie a anului trecut.