Două clădiri din suburbiile sudice ale Beirutului au fost distruse, marți, într-un bombardament israelian, relatează CNN, care a analizat clipurile video înregistrate la fața locului.
Potrivit sursei citate, bombardamentul a fost executat de aparate militare care au survolat clădirile din cartierul Ghobeiry, situat în sudul capitalei libaneze.
Un foto-jurnalist al unei agenții internaționale de presă a înregistrat lovitura unui proiectil care cade în zona celor două clădiri multi-etajate.
După explozie, ambele imobile se prăbușesc la pământ.
Marți, aviația israeliană a efectuat cel puțin trei atacuri asupra zonei Ghobeiry, după cum a relatat Agenția Națională de Știri din Liban, NNA.
Relatările inițiale despre lovitura înregistrată de presa internațională au apărut în jurul orei locale 14:45.
?? An Israeli airstrike has flattened a 10-story building in Beirut, destroying 20 homes and livelihoods. pic.twitter.com/Je3zMlA0YS
— DD Geopolitics (@DD_Geopolitics) October 22, 2024
Israelul a avertizat rezidenții din cartier cu o jumătate de oră înainte de bombardament
Cu circa 30 de minute înainte, purtătorul de cuvânt în limba arabă al armatei israeliene, Avichay Adraee, a publicat pe rețeaua X un ordin de evacuare a clădirilor.
La mesaj a fost atașată o hartă pe care cele două imobile sunt evidențiate cu roșu.
"Pentru toți locuitorii din suburbiile sudice, în special cei din clădirile marcate pe harta atașată și cei din apropierea acestora: vă aflați în apropierea unor facilități aparținând Hezbollah, împotriva cărora Forțele de Apărare ale Israelului vor acționa în viitorul apropiat", se spune în mesajul distribuit pe X.
La momentul bombardamentului israelian, șeful relațiilor cu mass-media al Hezbollah, Mohammad Afif, susținea o conferință de presă în cartier, după cum a relatat NNA.
Ce se vede în imaginile surprinse de presa internațională
În imaginile consecutive publicate de CNN pe live text-ul dedicat situației din Orientul Mijlociu se vede cum bomba lansată de aviația israeliană cade la baza clădirilor vizate.
Un cadru decupat din secvență surprinde proiectilul la o înălțime mai mare decât a imobilelor.
Într-o a doua imagine, proiectilul este surprins la nivelul unuia dintre etaje. Sunt perfect vizibile cele două seturi de stabilizatoare din coadă, precum și stabilizatoarele din vârf.
În ultima imagine decupată din secvența video este imortalizată explozia, care generează un nor imens de fum gri închis.
Bomba folosită în atac pare să fie echipată cu un kit de ghidare de tipul SPICE 2000, a declarat pentru CNN Trevor Ball, expert în explozibili și fost component al echipei de eliminare a munițiilor din armata SUA.
Potrivit informațiilor din surse deschise, SPICE (de la "Smart, Precise Impact, Cost-Effective", n.r.) este un kit de ghidare electro-optic / GPS dezvoltat de Israel pentru a transforma bombele neghidate în muniții de precizie.
Patrick Senft, un alt expert citat de CNN, a declarat că SPICE 2000 "poate fi atașat la o varietate de bombe aeriene neghidate de 2.000 de lire sterline, transformându-le în muniții extrem de precise".
Marți, Libanul a anunțat că 63 de persoane au fost ucise în atacuri israeliene în ziua anterioară.
Este cea mai sângeroasă zi de la începutul operațiunii anti-Hezbollah declanșate de statul evreu în Liban, potrivit unei numărători CNN bazate pe date de la Ministerul Sănătății libanez.