Antena 3 CNN Externe Momentul în care un băiețel este scos dintre dărâmăturile din Siria. Reacția la vederea salvatorilor este uluitoare

Momentul în care un băiețel este scos dintre dărâmăturile din Siria. Reacția la vederea salvatorilor este uluitoare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:42 09 Feb 2023 Modificat la 14:50 09 Feb 2023
copil Siria
Momentul în care un băiețel este scos dintre dărâmăturile din Siria. Cum a reacționat copilul când i-a văzut pe salvatori Sursa foto: The White Helmets | Twitter

Karam, un băiețel din Siria, a stat zeci de ore sub dărâmăturile rămase în urma cutremurelor devastatoare.

Copilul locuia cu familia sa în orașul Armanaz, însă, după cutremur, locuința lor s-a făcut una cu pământul, iar cel mic a rămas prins între dărâmături.

În momentul în care a fost scos dintre ruine, băiețelul a început să zâmbească și să se joace cu salvatorii.

Salvatorii l-au îmbrățișat pe Karem, iar acesta nu a încetat nicio secundă să le zâmbească.

Citește și: Un copil a primit apă cu dopul unei sticle, după ce a rămas prins sub o clădire prăbuşită la cutremur, în Siria

Deși a fost la un pas să piară sub clădirile prăbușite, băiețelul a reușit să reziste până în momentul în care a fost găsit de salvatori, dându-le tuturor o lecție despre bucuria de a trăi.

×
x close