Antena 3 CNN Externe Moartea celui mai brutal dictator din America latină

Moartea celui mai brutal dictator din America latină

2 minute de citit Publicat la 19:06 30 Apr 2015 Modificat la 19:06 30 Apr 2015
trujillo-somoza_1952.jpg
Foto: historia.ro
Rafael Trujillo a condus Republica Dominicană timp de 30 de ani. Dictatura sa, considerată cea mai dură dintre toate dictaturile latino-americane din secolul XX, s-a încheiat în noaptea de 30 mai 1961, pe o șosea întunecată, când Trujillo a fost asasinat. Dintre participanții la complotul care a pus capăt Epocii Trujillo, doar unul mai este în viață și, într-un interviu pentru BBC, a povestit cum s-a desfășurat totul.

Epoca Trujillo este considerată una dintre cele mai brutale perioade din istoria Republicii Dominicane. Ajungând la putere în 1930, generalul Trujillo a condus țara cu o mână de fier; și-a distrus opoziția prin arestări, tortură și mai ales crime. În țara lui Trujillo, nu era neobișnuit ca oamenii să dispară pur și simplu, iar rudele și prietenii să nu afle niciodată ce s-a întâmplat cu ei: dacă au fost aruncați în închisoare, împușcați direct sau dați la rechini (o metodă de ucidere preferată de cel poreclit El Jefe).

Că Trujillo avea să devină un dictator a fost clar de la început. Înainte de alegerile prezidențiale din 1930, a manipulat situația în așa fel încât să fie de facto singurul candidat. Rezultatele l-au dat câștigător cu 99% din voturi. După venirea sa la putere, Partidul Dominican a fost impus drept partid unic și opoziția a fost anihilată. În 1937, Trujillo a ordonat masacrul tuturor haitienilor din țară. Numărul morților n-a fost stabilit cu exactitate nici până în zilele noastre, dar istoricii aproximează că ar fi vorba de 20.000-30.000 de victime.

După atâția ani de opresiune, două evenimente au accelerat căderea lui Trujillo. Primul a fost întoarcerea Bisericii Catolice împotriva regimului. Foarte influentă în rândul populației, Biserica Catolică – după ce sprijinise timp de 30 ani dictatura lui Trujillo – a început să critice regimul. Se întâmpla în ianuarie 1960. Al doilea eveniment a avut loc în luna noiembrie 1960: asasinarea surorilor Mirabal, cunoscute opozante ale dictaturii. Deși asasinatele erau la ordinea zilei în Republica Dominicană, uciderea fără milă a celor trei surori Mirabal a dat naștere unui imens val de indignare publică.

„A fost atât de oribilă această crimă, încât oamenii au început să simtă că nu mai sunt deloc în siguranță, chiar și apropiații regimului; pentru că a răpi trei femei, a le ucide în bătaie și a le arunca într-o râpă pentru a simula un accident este un fapt absolut îngrozitor.”

Aceste două evenimente au reprezentat, pentru mulți dominicani, picătura care a umplut paharul. S-a născut astfel un complot de asasinare a dictatorului, în care au fost implicați inclusiv oficiali de rang înalt ai regimului.

Continuarea pe historia.ro

×
Etichete: dictator
x close