Luna al-Shibl, consiliera președintelui sirian Bashar al-Assad, a murit după ce a fost implicată într-un accident de mașină, a anunțat biroul lui Assad, la finalul săptămânii trecute. Luna al-Shibl era considerată una dintre consilierele apropiate ale lui Assad, iar moartea sa a avut loc într-un moment în care se vorbea despre faptul că a căzut în diszgrație, iar fratele său a fost arestat, scrie France24.
În vârstă de 48 de ani, Luna al-Shibl a devenit cunoscută pentru că a renunțat la o prestigioasă carieră în jurnalism la postul Al Jazeera din Qatar pentru a deveni consilierul pentru presă al lui Assad, într-un moment în care Damascul reprima protestatarii pașnici în 2011, declanșând războiul civil din Siria.
Dar rolul ei s-a extins cu mult dincolo de relația cu presa, creându-și loc în cercul restrâns al lui Assad. Îl însoțea pe președintele sirian la întâlniri la nivel înalt din Siria și la rarele sale vizite în străinătate. Se zvonea chiar că aceasta i-ar fi iubită.
Shibl a jucat un rol important în cei mai intenși ani ai războiului civil din Siria.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a raportat la începutul săptămânii trecute că a căzut în dizgrație în ultimele luni, iar fratele ei a fost arestat.
„Există o nemulțumire tot mai mare față de ea în cadrul regimului”, spunea directorul Observatorului Rami Abdulrahman, înainte de accidentul în care a fost implicată.
„Au ieșit la suprafață acuzații că ea a scurs procesele-verbale ale întâlnirilor secrete dintre Assad și oficialii iranieni”, a adăugat Abdulrahman.
Serviciile de informații siriene l-au arestat pe fratele ei „sub acuzația că a comunicat cu o parte ostilă Siriei”, după ce Israelul a lovit consulatul iranian din Damasc în aprilie, a mai spus acesta.
Moarte misterioasă. Mașina lui Shibl a fost lovită de un vehicul blindat
Accidentul de mașină a avut loc marțea trecută, în timp ce se îndrepta spre palat, vehiculul Lunei al-Shibl a intrat în coliziune cu o mașină blindată anonimă echipată cu o placă metalică ascuțită în partea din față. Mașina a lovit portiera din spate unde se afla al-Shibl, provocându-i răni grave. Ea și-a pierdut cunoștința și a fost dusă la o clinică locală, apoi transferată la spitalul Al-Shami din Damasc. Vineri, 5 iulie, la trei zile după accident, ea a fost declarată moartă.
„Președinția Republicii Arabe Siriene deplânge moartea consilierului Luna al-Shibl, care a murit astăzi în urma unui grav accident de mașină”, a transmis scurt Administrația Prezidențială de la Damasc. Presa de stat a raportat marți că a suferit o „hemoragie cerebrală” care a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență, după ce mașina ei a „virat de pe drum”.
Un oficial sirian de rang înalt spune că problemele sale au început atunci când Iranul și Hezbollahul au luat-o în vizor pentru spionaj, scrie publicația israeliană ynetnews.com.
Potrivit publicației, Shibl avea dușmani periculoși. Asma al-Assad, soția președintelui, încercase să o înlăture pe al-Shibl în urmă cu cinci ani fără succes. Zvonurile despre rolul „special” al lui al-Shibl ca iubită a președintelui Bashar al-Assad au ajuns și la soția acestuia. În plus, Bouthaina Shaaban, veteranul consilier de comunicare de la palat, făcuse și ea eforturi pentru a o îndepărta.
Primul semn de rău augur a venit odată cu arestarea lui Mulham, fratele lui Shibl și ofițer în garda prezidențială a lui Assad. La scurt timp după aceea, soțul Lunei al-Shibl, Dr. Ammar Sa'ati, și-a pierdut postul de profesor la Universitatea din Damasc. De asemenea, el a fost arestat, interogat și plasat în arest la domiciliu.
Un oficial sirian de rang înalt, care a reușit să plece într-o țară europeană luna trecută, a declarat pentru Ynet: „Luna al-Shibl se bucura de un statut special, era cunoscută pentru inteligența sa și era loială lui Bashar al-Assad. Problemele ei au început abia luna trecută, când Hezbollah, urmat de iranieni, a luat-o în vizor, și pe bună dreptate, din perspectiva lor. Era clar că situația se va încheia cu un dezastru”.
Luna al-Shibl era singura druză de la palatul prezidențial. Aceasta nu a fost înmormântată în orașul ei natal, Sweida, cetatea druză, al-Assad temându-se de proteste furioase din partea locuitorilor.