Un nou studiu bazat pe datele colectate de sonda spațială Cassini dezvăluie noi detalii despre mările de hidrocarburi de la suprafața lui Titan.
Pe această lună a planetei Saturn, întinderile lichide sunt foarte liniștite. Ele sunt străbătute de unde ce formează valuri de doar câțiva milimetri înălțime, relatează Agerpres.
Mările Ligeia, Kraken şi Punga, lacurile Jingpo şi Otario, estuarul Moray Sinus sau râul Vid Flumina alcătuiesc pe Titan formațiuni lichide unice, singurele cunoscute în sistemul nostru solar, cu excepția celor de pe Pământ.
Mai mic decât Pământul dar mai mare decât Luna, Titan îi fascinează pe oamenii de știință încă de la descoperirea sa, în secolul XVII, de către astronomul olandez Christiaan Huygens.
Suprafața acestui corp ceresc este ascunsă sub o atmosferă densă, cu o grosime de câteva sute de kilometri, compusă în cea mai mare parte din azot și care împiedică observațiile directe prin telescoape optice.
Sonda Cassini, aparținând NASA, a survolat de mai multe ori suprafața lui Titan, între 2004 şi 2017, și a dezvăluit caracteristici surprinzătoare.
"Există râuri, mări, dune şi munți, zone labirintice şi văi adânci", spune Léa Bonnefoy, cercetătoare la Observatorul Paris-PSL şi co-autoare a unui studiu publicat marți în revista Nature Communications.
Observaţiile sondei Cassini au fost confirmate de cele ale "pasagerului" său. Este vorba despre microsonda europeană Huygens, care a asolizat pe Titan.
Mările de hidrocarburi sunt ținute în stare lichidă de temperaturile extrem de scăzute
Titan este format din compuși organici, dar are și gheață și apă.
Un arsenal de instrumente în infraroșu, cu raze X sau bazate pe radar cu microunde a confirmat existența mărilor de hidrocarburi, compuse în principal din metan. Acest element se găsește pe Pământ sub formă de gaz natural.
Mările lui Titan conțin, de asemenea, dar în mai mică măsură, etan, o altă hidrocarbură.
Hidrocarburile sunt lichide, în condițiile unei temperaturi la suprafață de -181 de grade Celsius și a unei presiuni atmosferice ceva mai mari decât pe Terra.
"Pe Titan există un ciclu al metanului oarecum similar ciclului apei pe Pământ, ce cuprinde procese de evaporare, acumulări de nori, ploi şi râuri de hidrocarburi", explică Léa Bonnefoy.
Studiul publicat în Nature are două concluzii. Prima se referă la compoziția relativă a metanului şi etanului acestor "ape" de suprafață.
Dacă facem o comparație între etan și sarea din apa sărată de pe Pământ, datele arată că, pe Titan, această hidrocarbură este transportată de ploi și râuri și ajunge în mare.
Drept urmare, mările lui Titan ajung să conțină o proporție mai mare de etan decât râurile.
Cea de-a doua concluzie se referă la "netezimea" mărilor de hidrocarburi. Acestea au suprafețe foarte liniștite, cu valuri extrem de mici, de ordinul milimetrilor.
"În cazul estuarelor și la gurile de vărsare ale râurilor, valurile sunt cu câțiva milimetri mai înalte, ceea ce ne face să credem că în aceste locuri se manifestă curenți și se fac simțite efectele mareelor", arată cercetătoarea franceză.
