Secretarul american al Justiţiei Eric Holder a făcut acest anunţ în cursul unei conferinţe de presă, după o reuniune de lucru cu omologii săi europeni.
"Cu sprijinul Biroului Antiterorism al Departamentului de Stat, Departamentul Justiţiei a detaşat procurori federali şi consilieri de rang înalt (...) în regiuni-cheie (...), pentru a lucra cu ţările care caută să-şi amelioreze capacitatea de a ancheta şi a aduce în justiţie combatanţi străini terorişti", a declarat Holder.
Secretarul american a anunţat că aceşti profesionişti din domeniul juridic vor oferi "o asistenţă crucială aliaţilor noştri pentru a-i ajuta să-i ancheteze pe cei care se întorc din Siria".
Cooperarea se va face în materie "de schimb de informaţii, anchete, urmăriri penale şi de luptă împotriva extremismului violent", a spus el.
Un oficial de rang înalt al Departamentului american al Justiţiei a precizat pentru câţiva jurnalişti că aproximativ 70 de procurori sunt detaşaţi în acest scop în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo şi Serbia, dar şi în ţări din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
Un procuror regional specializat în antiterorism a fost trimis recent în Albania pentru a coordona activitatea în Balcani, iar directorul Institutului Internaţional pentru Justiţie şi Stat de Drept (International Institute for Justice and the rule of law) tocmai s-a stabilit în Malta.
"Ei nu se află acolo pentru a implementa un sistem judiciar american", a insistat acest oficial, ci pentru a verifica dacă aceste ţări dispun de "legi conforme Convenţiei ONU privind lupta împotriva terorismului".