Antena 3 CNN Externe Mișcare neașteptată a președintelui american Donald Trump VIDEO

Mișcare neașteptată a președintelui american Donald Trump VIDEO

o_1cvm3j39an82u441coi6eunf38.png
26 Dec 2018   •   22:34

Preşedintele american, Donald Trump, a făcut, miercuri, cu ocazia Crăciunului, o vizită neaşteptată trupelor americane staţionate în Irak, în prima sa vizită într-o zonă de conflict după aproape doi ani de la preluarea mandatului şi la câteva zile după anunţul retragerii trupelor SUA din Siria, transmite Reuters.

Avionul prezidenţial Air Force One a aterizat la baza aeriană Al Asad din vestul capitalei Bagdad după un zbor de noapte de la Washington, şeful statului fiind însoţit de Prima Doamnă, Melania Trump, un mic de grup de consilieri şi agenţi ai Secret Service, precum şi de câţiva reporteri. Donald Trump urma să rămână în Irak trei ore.

Donald Trump a primit critici din rândul armatei americane pentru că, de la instalarea la Casa Albă, în ianuarie 2017, nu a efectuat nicio vizită în zone de conflict unde sunt prezente trupe americane şi mai ales după ce, luna trecută, în Franţa, a anulat din cauza ploii o vizită la un cimitir american din timpul Primului Război Mondial.

Preşedintele american a declarat jurnaliştilor care îl însoţesc că nu intenţionează să retragă trupele din Irak şi că această ţară ar putea fi folosită ca bază militară "în cazul în care vom dori să facem ceva în Siria".

La întoarcerea din Irak, preşedintele Statelor Unite va efectua o vizită trupelor americane aflate baza aeriană Ramstein din Germania.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close