O fetiță, în vârstă de numai două săptămâni, a fost scoasă, marți, dintre dărâmăturile unei case, după mai bine de 48 de ore de la cutremurul devastator care a lovit regiunea de est a Turciei, informează
Associated Press.
Salvatorii au început să aplaude în momentul în care fetița a fost scoasă de sub ruine și au văzut că este teafără. Personalul medical a preluat bebelușul pentru a-i acorda îngrijirile necesare.
La câteva ore, mama fetiței a fost găsită, în viață, în aceeași casă, distrusă de cutremur. Conform salvatorilor și tatăl s-ar fi aflat în clădire, dar nu există informații dacă acesta a supraviețuit prăbușirii casei.
Sute de oameni au murit şi zeci de clădiri au fost distruse în urma seismului cu magnitudinea de 7,2 care a lovit Turcia. Epicentrul a fost localizat la 19 kilometri nord-est de localitatea turcă Van, din estul ţării. Au urmat peste 20 de replici, cea mai puternică dintre ele având magnitudinea de 6,1.