Antena 3 CNN Externe Ministrul economiei din Ucraina: Pierderile provocate de război sunt estimate la peste 500 de miliarde de euro

Ministrul economiei din Ucraina: Pierderile provocate de război sunt estimate la peste 500 de miliarde de euro

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 19:40 28 Mar 2022 Modificat la 19:54 28 Mar 2022
Harkov
Sursa foto: Hepta

Ministrul a evaluat la 564,9 miliarde de dolari "impactul direct al distrugerilor" de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.

La nivelul infrastructurilor pierderile sunt importante, cu "aproape 8.000 de kilometri de drumuri avariate sau distruse" şi "zeci de gări, de aeroporturi", în valoare de 108,5 miliarde de euro.

Zece milioane de metri pătraţi locuibili şi 200.000 de maşini au fost distruse în mai mult de o lună.

"În fiecare zi cifrele se schimbă şi, din nefericire, cresc", a postat Iulia Sviridenko pe pagina ei de Facebook.

"Astfel, Ucraina (...) va cere de la agresor o compensaţie financiară", a precizat ea, "fie prin decizii ale justiţiei, fie transferând direct statului bunurile ruseşti îngheţate în Ucraina".

"Răul va fi pedepsit cu siguranță și Rusia va simți gravitatea propriilor acțiuni criminale în Ucraina", a mai scris ministrul.

 

×
x close