Conflictul actual din Ucraina este cel mai grav de la criza din Caraibe din anii '60, a declarat marți ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimin, aflat într-o vizită în SUA, potrivit AGERPRES.
''În opinia mea, lumea se confruntă cu cea mai mare amenințare de la criza cubaneză din 1962'', a afirmat șeful diplomației de la Kiev, într-un discurs rostit în fața Consiliului Atlantic al SUA, cu referire la perioada de acum 52 de ani când Washingtonul și Moscova s-au aflat în pragul unui război nuclear, ca urmare a amplasării de rachete sovietice în Cuba.
El a subliniat că pentru rezolvarea crizei din țara sa trebuie o examinare profundă a situației și un răspuns care să aibă în vedere nu numai detensionarea acesteia, ci și consecințele pentru viitor.
În același cadru, Pavlo Klimkin a făcut apel la evitarea unui nou conflict înghețat în Europa. ''Important este de a nu permite divizarea Ucrainei, de a nu permite formarea unor structuri în Donețk și Lugansk (regiuni din estul separatist al Ucrainei — n.red) controlate de Rusia', a afirmat Klimkin.
Ministrul ucrainean a acuzat în continuare Rusia că duce un ''război nedeclarat'', pedepsind Ucraina pentru alegerea sa europeană. ''Este un război nedeclarat cu un preț nedrept pentru că noi luptăm pentru dreptate și democrație pe pământul nostru. Noi suntem atacați pentru alegerea noastră europeană'', a declarat el.
Vizita ministrului de externe ucrainean în Statele Unite intervine în contextul în care relațiile dintre SUA și Rusia sunt grav deteriorate pe fondul situației din Ucraina, Washingtonul adoptând marți noi sancțiuni împotriva Moscovei. În cadrul vizitei sale în SUA, Pavlo Klimkin a fost primit de vicepreședintele Joe Biden, de secretarul de stat John Kerry, precum și de reprezentanți ai Senatului american.