Antena 3 CNN Externe Ministrul Culturii din Franţa a recunoscut că a făcut sex cu băieţi, în Thailanda

Ministrul Culturii din Franţa a recunoscut că a făcut sex cu băieţi, în Thailanda

1 minut de citit Publicat la 11:51 08 Oct 2009 Modificat la 11:51 08 Oct 2009
Ministrul Culturii din Franţa a recunoscut că a făcut sex cu băieţi, în Thailanda
Frederic Mitterrand, actualul ministru de Cultură al Franţei şi nepotul preşedintelui Francios Mitterrand, a recunoscut într-o carte autobiografică că a întreţinut relaţii sexuale cu băieţi minori în timp ce se afla în vacanţă în Thailanda. Intitulată ?The Bad Life?, cartea a fost lansată în 2005, însă până acum nimeni nu a vorbit despre conţinutul ei. Asta până de curând, când Marine Le Pen, vicepreşedinta Frontului Naţional, a deschis subiectul într-o emisiune televizată.
Experienţele lui Frederic Mitterrand au ajuns în atenţia publicului, după ce ministrul Culturii l-a apărat pe regizorul Roman Polanski, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani, informează The Telegraph.
În carte sa, actualul ministru al Culturii a scris: ?Am început să plătesc pentru servicii sexuale din partea băieţilor minori. Toate aceste ritualuri de pe piaţa turismului sexual mă incită foarte mult?.
Benoît Hamon, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist, a declarat că este şocat de reacţia pe care ministrul Culturii a avut-o în legătură cu scandalul Polanski. ?Ca ministru al Culturii, a atras atenţia asupra lui prin declaraţiile referitoare la cazul Polanski. Mai mult, este şocant faptul că a recunoscut că a profitat de turismul sexual?.
Răspunsul lui Frederic Mitterrand nu a întârziat să apară. ?Dacă Frontul Naţional mă mânjeşte cu noroi, este o onoare pentru mine. Însă, dacă un politician de stânga face acest lucru, este o ruşine pentru el?.

După izbucnirea scandalului în care este implicat Roman Polanski, Frederic Mitterrand a clasificat arestarea regizorului ca fiind ?fără sens?.

Antena3.ro

×
x close