Ministrul belgian de interne, Jan Jambon, a recunoscut vineri că au existat neglijenţe în gestionarea cazului Ibrahim El Bakraoui, unul dintre presupuşii autori ai atacurilor teroriste de marţi, şi consideră 'inacceptabil' faptul că nu s-a făcut 'nimic esenţial' în intervalul de timp dintre arestarea acestuia în Turcia şi expulzarea lui în Olanda, scrie EFE.
'În urma unei reuniuni cu poliţia federală, am tras concluzia că cineva a fost neglijent, nu a fost suficient de proactiv şi nici nu s-a implicat într-un dosar în care am fi putut remarca de la început că este vorba despre terorism', a spus, în parlamentul belgian, Jan Jambon, care şi-a prezentat joi demisia, dar premierul Charles Michel i-a respins-o.
Nu trebuie să fii 'superactiv' ca să poţi înţelege că există o probabilitate foarte ridicată ca o persoană cu profilul lui El Bakraoui - condamnat la zece ani de închisoare, încarcerat timp de mai mulţi ani, care pleacă în Siria şi este prins la frontiera turco-siriană - să fie combatant străin, a indicat Jan Jambon, care a prezentat în continuare o cronologie a evenimentelor.
Astfel, El Bakraoui - cetăţean belgian - a fost arestat de autorităţile turce pe 11 iunie 2015 în apropierea frontierei cu Siria, iar pe 26 iunie poliţia turcă l-a informat despre acest caz pe ofiţerul de legătură belgian în Turcia.
Acesta din urmă a transmis informaţia pe 29 iunie poliţiei judiciare belgiene, care i-a comunicat la rândul ei că El Bakraoui are cazier, fiind condamnat în Belgia la zece ani de închisoare pentru jaf armat.
În data de 14 iulie la ora 10:14, Turcia a trimis o 'notă verbală' prin mail în limba turcă ambasadei Belgiei la Ankara pentru a o înştiinţa că El Bakraoui va pleca către Olanda cu un avion care va decola în aceeaşi zi la ora 10:40. Totuşi, continuă oficialul belgian, El Bakraoui nu a plecat cu acel avion, iar în ziua următoare ofiţerul belgian de legătură din Turcia a fost informat la o întâlnire cu responsabili ai poliţiei turce că El Bakraoui a fost arestat în Turcia pentru terorism, iar dacă autorităţile belgiene doresc informaţii suplimentare despre acest caz trebuie să le solicite în scris.
Ministrul Jan Jambon a susţinut mai departe că aceste solicitări au fost formulate, dar autorităţile turce au răspuns abia în ianuarie 2016, confirmând că El Bakraoui a fost arestat pentru 'legături cu zona de conflict', răspuns parvenit cu mult timp după transferul lui El Bakraoui în Olanda, care a avut loc pe 20 iulie.
Însă pe lângă aceste acuzaţii aduse Turciei, Jan Jambon i-a reproşat şi ofiţerului belgian de legătură în Turcia că 'nu a făcut nimic substanţial' între momentul în care a fost înştiinţat de reţinerea lui El Bakraoui şi plecarea acestuia în Olanda.
'Modul în care s-a procedat este inacceptabil şi îmi asum consecinţele', a conchis ministrul belgian de interne.