Antena 3 CNN Externe Ministerul Apărării reacționează la afirmația Rusiei că pe teritoriul României sunt ”relocate” avioane ucrainene

Ministerul Apărării reacționează la afirmația Rusiei că pe teritoriul României sunt ”relocate” avioane ucrainene

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 22:37 09 Mar 2022 Modificat la 22:39 09 Mar 2022
avioane militare
Polonia transmite că țările NATO trebuie să acționeze împreună pentru a furniza avioane Ucrainei Sursa foto: Twitter/ The Associated Press

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a susținut că Forţele Aeriene ruse au distrus 89 de avioane de luptă şi 57 de elicoptere din cele 250 de aeronave de luptă aflate în posesia Forţelor Armate ucrainene, în aer şi la sol, de la începutul operaţiunii din Ucraina.

Conform oficialului rus, unele dintre avioanele ucrainene de luptă au fost relocate pe teritoriul României.

Ministerul Apărării din România a comentat declarația: 

”Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel „nu iau parte la confruntări”, facem următoarele precizări:

Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene.

Cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie - prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România.

Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se...

Posted by Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro on Wednesday, March 9, 2022

Ministerul român al apărării a comunicat cu maximă transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autoritățile române a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații, fapt cunoscut, cu siguranță, de reprezentanții Federației Ruse. Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României.

Și situația celor 14 elicoptere ucrainene civile, neînarmate, a fost comunicată în mod transparent și oportun.

Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 14 elicoptere configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.

În urma primirii aprobărilor de survol din partea autorităților române, pentru toate cele 14 elicoptere au fost depuse marți, 8 martie, și miercuri, 9 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aflându-se deja la destinația finală”.

×
x close